Cum îţi critici copilul fără să-l faci să creadă că nu e în stare de nimic
0Aşa cum trebuie să ne lăudăm copiii pentru eforturile depuse, nu doar pentru cât sunt de frumoşi şi de inteligenţi, părinţii ar trebui să acorde importanţă şi modului în care îi critică pe cei mici pentru a nu le induce ideea că nu sunt în stare de prea multe.
Un studiu realizat recent de Universitatea Columbia din SUA pe copii de grădiniţă a indicat cât de nocive sunt criticile în forma pe care cei mici le primesc în mod obişnuit de la părinţi. Cei mai mulţi părinţi folosesc critica directă în relaţia cu copiii, care este percepută de aceştia ca un atac la persoană, explică pentru publicaţia Huffington Post scriitoarea Tracy Cutchlow.
Aceasta scrie în cartea "Why Some Kids Try Harder and Some Give Up." (De ce unii copii se străduiesc mai mult şi alţii cedează), că acest tip de critică directă (ex.: Sunt dezamăgit de tine, Nu eşti în stare de nimic etc) nu face decât să ruineze încrederea copilului în sine, le afectează starea de bine şi ajung să creadă că nu sunt capabili de mai mult.
În urma cercetării s-a ajuns la concluzia că cea mai potrivită formă de critică adresată copiilor este cea care vizează acţiunea/ procesul, iar cea mai nocivă este critica directă (la persoană). Criticarea rezultatului obţinut de copil se situează la mijloc între celelalte variante, în ceea ce priveşte atitudinea constructivă.
Mai exact, atunci când copilul construieşte în mod greşit o căsuţă din piese lego, părintele are la dispoziţie trei variante:
1. Critica directă/ la persoană: „M-ai dezamăgit!“
2. Criticarea rezultatului: „Nu aşa se construieşte, casa nu este terminată pentru că nu are acoperiş“
3. Criticarea acţiunii/procesului: „Poate îţi vine altă idee ca să termini căsuţa asta“
În cadrul studiului desfăşurat la Universitatea Columbia de Melissa Kamins şi Carol Dweck au fost măsurate efectele fiecărui tip de critică asupra încrederii în sine a copiilor (cât de inteligenţi, de buni şi de competenţi se simt), care au construit căsuţe din piese lego cu această ocazie. Astfel, critica directă afectează încrederea în sine a micuţilor şi, în timp, aceştia ajung să cedeze mult mai repede atunci când trebuie să ducă o sarcină la capăt, fiind convinşi că nu pot mai mult şi că această neputinţă ţine de caracterul lor. În schimb, atunci când s-a folosit doar criticarea acţiunii/a procesului copiii au obţinut evaluări pozitive la toate categoriile.
Emoţionant a fost ceea ce s-a întâmplat în faza studiului în care copiii au fost puşi să-şi închipuie ce se întâmplă după ce sunt criticaţi.
Copiii criticaţi direct au oferit răspunsuri care au ilustrat sentimentul de vină inoculat de acest tip de critică, perceput ca un atac la persoană:
„Ar trebui să plângă şi apoi să meargă la culcare“
„Ar trebui să se ducă la el în cameră“
Criticarea acţiunii/procesului a dus la răspunsuri cu o încărcătură evident pozitivă:
„Pot să mă descurc mai bine data viitoare, dacă nu mă grăbesc“
„O să demontez căsuţa şi o fac la loc, de data asta cu ferestre“
„Căsuţa nu este terminată, dar pot să decupez forme pătrate din hârtie pentru ferestre şi să le lipesc pe casă“.
Scriitoarea Tracy Cutchlow le-a oferit părinţilor câteva exemple de criticare a acţiunii pe care le foloseşte în relaţia cu fiica sa:
„Ce crezi că s-a întâmplat aici?“
„Ce ar trebui să faci diferit data viitoare?“
„Poţi să te gândeşti la o modalitate mai bună pentru data viitoare?“
Acest timp de întrebări îi oferă copilului prilejul să descopere şi să înţeleagă singur ceea ce nu a făcut corect şi astfel va reuşi să evalueze mai bine reuşitele din punctul său de vedere, în opinia lui Cutchlow. „Când fiica mea nu este atentă şi varsă pe podea cana cu stafide, încerc să nu-mi ies din fire şi mă calmez cu gândul că o întrebare ca „Ce ar trebui să faci data viitoare ca să nu se mai întâmple aşa ceva?“ o va învăţa să gândească şi să găsească soluţii pe cont propriu“, spune aceasta.