Cu cât faci mai mult sex, cu atât eşti mai fericit: concluziile unui studiu despre efectele benefice ale experienţelor sexuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sexul stimulează nivelul de fericire al persoanei FOTO Arhivă

Un nou studiu care a testat nivelul fericirii la oameni raportat la sex a descoperit că persoanele care au mai multe experienţe sexuale sunt cele mai fericite.

Cu cât faci mai mult sex, cu atât vei fi mai fericit, arată un nou studiu, consultat de „Daily Mail“. Cercetarea, realizată de US General Social Survey pe un eşantion de 16.000 de americani, a descoperit că majoritatea celor intervievaţi puneau semnul de egalitate între fericire şi sex, atât în cazul femeilor, cât şi în cazul bărbaţilor.

Pe de altă parte, celibatul sau lipsa sexului nu influenţau nivelul de fericire, însă femeile care făceau sex doar o dată pe lună au raportat niveluri scăzute ale fericirii personale. Aceeaşi concluzie s-a descoperit şi în cazul bărbaţilor. Dar, ambele sexe au declarat că în măsura în care raporturile sexuale cresc, atunci se simt şi mai fericiţi. Această regulă se aplică atât persoanelor sub, dar şi peste 40 de ani.

De câte ori să faci sex 

O persoană tipică, potrivit studiului, face sex de două sau trei ori pe lună, dar media  generală se rezumă la o partidă de sex pe săptămână, cel puţin. De altfel, 6% dintre respondenţii studiului au declarat că fac sex de cel puţin trei ori pe săptămână.

Studiul a mai descoperit că sexul are efecte disproporţionate foarte puternice asupra fericirii persoanelor cu un grad de educţie ridicat. Persoanele căsătorite au parte de mai mult sex decât cele singure, divorţate sau separate. Aceeaşi cercetare a arătat că femeile cu studii superioare au mai puţini parteneri sexuali.

Banii nu aduc fericirea ()

Tot studiul realizat de US General Social Survey a arătat că banii nu garantează că poţi să ai parte mai uşor de sex. Cercetătorii au testat efectul venitului asupra numărului de parteneri sexuali pe care o persoană poate să îi aibe, precum şi asupra frecvenţei sexului, şi nu au descoperit nicio schimbare semnificativă. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie