Chelia este semn de virilitate?

Testosteronul măreşte libidoul, dar cu preţul căderii părului. Cel puţin aşa spun poveştile. Adevărul este, însă, un pic mai complex. Gândiţi-vă la Bruce Willis, la Andre Agassi sau la Michael Jordan. Sunt deja trei bărbaţi faimoşi cu o grămadă de admiratoare. Şi cu încă ceva în comun: chelia.

Este adevărat că pierderea părului depinde de testosteron. În 1960, un doctor de la Yale, numit James B. Hamilton, a studiat 21 de băieţi care trebuiau castraţi. Şocant, într-adevăr, dar aşa se proceda atunci cu băieţii care erau diagnosticaţi cu probleme comportamentale sau mentale.

Doctorul i-a studiat pe o perioadă mai lungă de timp, pe unii dintre ei chiar şi 18 ani, şi a aflat că, pe măsură ce îmbătrâneau, nu cheleau. Dar bărbaţii de aceeaşi vârstă, care nu fuseseră castraţi, deci care încă produceau testosteron, aveau părul mai rar, conform studiului citat de BBC.

Descoperirile lui Hamilton sugerau că nivelele crescute de testosteron pot conduce la chelire. De fapt, nivelul este irelevant, dacă există ceva hormoni prezenţi. Bărbaţii castraţi, care nu au aproape deloc testosteron, îşi pot păstra părul, dar cei cu un nivel scăzut de testosteron încă pot cheli.

Procesul încă nu este complet clar, dar implică o enzimă care transformă testosteronul într-o substanţă numită dihydrotesterone, care cauzează micşorarea foliculilor de păr la anumite persoane, posibil prin tăierea aportului de sânge şi a nutrienţilor.

Pe măsură ce foliculii se micşorează, ciclul de creştere al părului se scurtează şi noile fire de păr devin mai fine şi mai subţiri până când pe scalp rămâne doar părul denumit „velus“ sau „puf“. Într-un final, foliculul moare şi nu mai produce păr. Acest lucru începe din vârful capului, de obicei, şi apoi o ia în jos, în forma caracteristică pe care o ştim cu toţii.

Pe măsură ce teoriile despre influenţa testosteronului s-au dezvoltat, în acelaşi timp s-au „inventat“ şi diverse tratamente. În anii '60 au existat încercări ciudate de a trata chelia prin adăugarea de testosteron direct pe scalp.

Prima dată, cercetătorii au încercat un unguent, dar era atât de gras şi de greu încât bărbaţii nici nu mai doreau să participe la teste. Aşa că au băgat testosteron într-o cremă. Chiar şi aşa, foarte mulţi participanţi s-au retras înainte de a se termina studiul de zece luni. Crema nu făcea părul să crească din nou, chiar dacă unii dintre participanţi au susţinut că încetinea procesul chelirii. Totuşi, cercetătorii nu au confirmat asta.

Unii bărbaţi care nu îşi pierd părul au nivele scăzute din enzima care transformă testosteronul, aşa că, recent, cercetătorii au căutat feluri de a bloca această enzimă şi la alţii.

Un tratament care se numeşte „finasteride“ funcţionează pe acest principiu, dar este foarte scump şi trebuie folosit continuu, altfel părul va începe să cadă din nou.

Între timp, oamenii de ştiinţă încă încearcă să înţeleagă mecanismul prin care părul încetează să crească. În 2010, cercetătorii au examinat secţiuni de scalp cu şi fără păr, şi au descoperit că celulele stem erau încă prezente în ambele zone, dar în zonele în care nu mai era păr nu se dezvoltau şi nu ajungeau la etapa următoare, unde, în mod normal, se dezvoltă în celule „progenitor“.

Acest studiu a dat noi speranţe că, într-o bună zi, părul ar putea să crească şi pe porţiunile chele, dacă cercetătorii vor descoperi un mod prin care să stimuleze creşterea sau să blocheze ceea ce opreşte creşterea.

Chelia pare să implice mai multe mituri decât orice altă boală, poate pentru că distribuţia ei pare atât de arbitrară încât este neapărat nevoie de o explicaţie. Dacă ţi-ai pierdut părul, din nefericire, nu poţi să susţii că eşti mai viril, dar poţi să dai vina pe părinţi. Ei ţi-au dat genele.