Cercetătorii au descoperit cum influenţează copiii longevitatea părinţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Influenţa copiilor asupta longevităţii părinţilor. FOTO 123RF

Oamenii de ştiinţă susţin că longevitatea este influenţată de existenţa copiilor în familie. Dincolo de expresia „Îmi mănânci zilele“, rezultatele cercetătorilor dovedesc contrariul.

Oamenii au tendinţa de a crede că stresul creat de creşterea copiilor le poate scurta viaţa. Câţi dintre noi nu am exclamat măcar o dată „Îmi mănânci zilelele!“ atunci când copiii ne-au dat bătăi de cap. Cu toate acestea, cercetătorii au demonstrat că persoanele care au copii trăiesc mai mult decât cei care aleg să nu devină părinţi, scrie BusinessInsider.

Numeroase studii au făcut asocierea între longevitate şi statutul de părinte. Printre explicaţii ar putea fi, pe de-o parte, faptul că părinţii au mai multă grijă de sănătate, gândindu-se la copiii lor, dar şi faptul că femeilor care nasc li se reduce riscul de a dezvolta cancer la sân. Pe de altă parte, mai există şi varianta ca oamenii deja bolnavi să nu-şi dorească sau să nu poată deveni părinţi.

Prin urmare, oamenii de ştiinţă de la Institutul Karolinska din Suedia au continuat cercetările pentru a încerca să-şi dea seama ce se află în spatele acestor rezultate.

Analizând datele a 1,4 milioane de persoane din Suedia, născute între anii 1911 şi 1925, cercetătorii au descoperit că la vârsta de 60 de ani, rata de deces a părinţilor era cu 0,6 puncte mai mică decât a persoanelor fără copii. La vârsta de 80 de ani, rata mortalităţii a scăzut cu 0,9 procente, iar la 90 de ani cu 1,47.

Se pare că dincolo de stresul creat de creşterea unui copil, există numeroase beneficii. Studiul confirmă avantajele de a fi părinte, indiferent de vârsta la care se întâmplă acest lucru. Dincolo de grijile provocate de cei mici, rezultatele au arătat că existenţa copiilor în familie face diferenţa în ceea ce priveşte longevitatea părinţilor.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi