Ce ar trebui să ştii despre sex, pe măsură ce îmbătrâneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
67% dintre femeile în etate au menţionat că au avut  orgasm de cele mai multe ori.

Schimbările în ceea ce priveşte viaţa sexuală sunt inevitabile, pe măsură ce înaintăm în vârstă. Cele mai multe despre care am auzit vorbindu-se sunt legate de scăderea libidoului şi despre apariţia unor simptome neplăcute, precum uscăciunea vaginală, care poate afecta viaţa sexuală. Află şi alte detalii pe care nu le cunoşteai!

Sexul este mai satisfăcător

Potrivit unui studiu publicat în Jurnalul American de Medicină,  două treimi dintre femeile mai în vârstă au spus că sunt mulţumite de viaţa lor sexuală. Mai mult de 67% dintre femeile în etate au menţionat că au avut  orgasm de cele mai multe ori sau întotdeauna în timpul actului sexual.

Aceste răspunsuri i-au determinat pe cercetătorii de la Universitatea din San Diego, SUA, să spună că sexul devine mai satisfăcător pe măsură ce înaintăm în vârstă.

Partenerul ştie ce face

Cei trecuţi de 40 de ani se bucură de o viaţă sexuală împlinită. Potrivit prevention.com, toţi cred că sexul este mai bun la 20 de ani, însă nu este chiar aşa, după cum indică medicul ginecolog Lauren Streicher.

Un bărbat trecut de vârsta de 40 de ani are mai multă experienţă, ceea ce face ca femeia cu care face dragoste să aibă parte de o viaţă sexuală împlinită.

Şi persoanele care au acelaşi partener de mai mulţi ani se simt mai împlinite sexual, pentru că îşi cunosc foarte bine trupurile şi ştiu ce vor unii de la alţii.

Află pe clicksanatate.ro în ce alte moduri se îmbunătăşesc partidele de amor odată cu trecerea anilor!

Top 7 remedii naturiste care te pot scăpa de varice

Spălăturile vaginale-bune sau nu?

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model