Ajutor, copilul meu distruge tot!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucăriile nu îl mai interesează aşa de mult ca înainte, dar dezasamblează şi, mai rău, strică tot ce atinge. Specialiştii te liniştesc: este doar o etapă! Dar, până trece, află cum poţi să-i faci faţă.

Are între doi şi trei ani, ştie să folosească deja cuvintele uzuale şi, chiar dacă este un copil blând, strică tot ce prinde.

Cum se explică acest lucru? Prin nevoia celui mic de a explora şi de a înţelege lumea care îl înconjoară, pentru că această etapă a distrugerii pentru a cunoaşte este necesară. De aceea, chiar şi copiii cuminţi vor începe să brutalizeze jucăriile, să le desfacă şi să le trântească.

Nu ştie că strică

Ai putea crede că ai un copil răsfăţat şi că acesta este principalul motiv pentru care micuţul tău strică jucăriile şi obiectele. În realitate însă, copilul nici nu înţelege ce înseamnă a rupe, a strica sau a murdări. De aceea, el se joacă cu aceeaşi plăcere şi cu rujul scos din geanta mamei, şi cu mâncarea din farfurie, dar şi cu pietrele culese de pe stradă. În plus, nu ştie să folosească obiectele corect, deşi încearcă să-i imite pe adulţi.

Iar în această încercare, multe obiecte pot fi distruse. Căni, pahare, telecomenzi, butoane de la electrocasnice, telefoane mobile şi alte obiecte fragile care pot ajunge, din greşeală, în mâna celui mic sunt adesea victimele încercării copilului de a le folosi ca un om mare. Dar, fiindcă nu stăpâneşte prea bine mânuirea obiectelor şi nu poate imita perfect un adult, cel mic le poate strica.

Curiozitatea este de vină

În multe cazuri, copilul strică obiectele accidental, dar există şi situaţii în care face acest lucru intenţionat. Scopul însă nu este acela al distrugerii propriu-zise, copilul urmăreşte de fapt să vadă „ce se întâmplă". Aşadar, va arunca obiecte sperând că se sparg pentru a vedea ce se află dincolo de suprafaţa lor, va fi fascinat de mecanismele care imprimă mişcare, de butoanele declanşatoare de lumină şi de apă.

Va fi deci tentat să apese butoanele electrocasnicelor în mod haotic, riscând să le strice, va scufunda tot felul de obiecte în apă, pentru a vedea dacă plutesc sau nu şi va stinge şi aprinde lumina de nenumărate ori, riscând să ardă becurile, doar pentru a le înţelege mecanismul.

Sfat: Obiectele de valoare şi cele periculoase trebuie îndepărtate din calea copilului.

Atenţie la pedepse!

Pe măsură ce creşte şi experimentează, chiar şi stricând obiecte, copilul îşi potoleşte curiozitatea şi îşi va muta interesul către alte activităţi, mai paşnice. De obicei, după ce trec de intervalul doi-patru ani, micuţii pot formula corect întrebări şi pot afla răspunsurile întrebând adulţii, fără să mai strice obiectele de prin casă.

Ce poţi face până atunci? Cumpără-i jucării şi nu te aştepta să le aibă până la adolescenţă, deci nu-l pedepsi şi nici nu-l certa dacă le strică. Făcând acest lucru, micuţul tău îşi dezvoltă gândirea şi acumulează informaţii importante pentru creşterea lui. Atunci când îţi dai seama că „pune ceva la cale", oferă-i explicaţiile de care are nevoie şi îndepărtează obiectele fragile din calea lui.

Explică-i că se poate răni!

Electrocasnicele, telefonul mobil şi calculatorul, robinetele, prizele şi alte obiecte care îi pot pune viaţa în pericol îi atrag atenţia în mod deosebit şi nu scapă absolut nicio ocazie de a-şi potoli curiozitatea, în ciuda vigilenţei tale.

Într-o primă etapă, va trebui să faci tot ce poţi pentru a limita riscul de accidente. Cumpără apărătoare pentru prize şi bride pentru blocarea sertarelor şi a frigiderului. Nu lăsa obiectele ascuţite la îndemână şi explică-i, de câte ori ai ocazia, că unele lucruri îi pot face rău şi lui, dar şi celorlalţi.

De exemplu, dacă vezi că nu poate renunţa la curiozitatea de a aprinde şi a închide prăjitorul de pâine, pune-i mâna deasupra lui, astfel încât micuţul să simtă căldura şi spune-i că, dacă va băga mânuţele în prăjitor, se va arde.

Specialistul nostru
Lena Rusti
psiholog psihoterapeut

Copiii nu vor să strice lucrurile, dar fac acest lucru din nevoia de a explora realitatea înconjurătoare. Dacă sunt certaţi sau li se creează interdicţii şi, mai ales, dacă nu primesc atenţia de care au nevoie atunci când strică lucrurile, este posibil să transforme acest lucru într-un obicei.

Dar dacă cel mic primeşte atenţia părinţilor şi i se răspunde la întrebări, fiind încurajat în comportamentele sale pozitive, vom reuşi să-i menţinem vie copilului tendinţa de a explora lumea, respectând în acelaşi timp şi integritatea mediului în care trăieşte.

Gândirea copiilor evoluează în ritm rapid când explorează obiectele din jur.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă