5 lucruri în legătură cu care femeile au întotdeauna dreptate, potrivit bărbaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbaţii sunt, de multe ori, orgolioşi din cale afară, însă cu toate acestea trebuie să recunoască situaţiile în care femeia din viaţa lor are dreptate.

Jurnalistul american Clint Carter, a realizat, din perspectiva unui bărbat îndrăgostit şi aflat în pragul căsătoriei, o listă cu situaţiile în care femeile au aproape întotdeauna dreptate, chiar dacă bărbaţii sunt uneori mult prea încăpăţânaţi să recunoască adevărul. Iată care sunt câteva dintre acestea:

1. Trebuie să avem grijă pe ce cheltuim banii

Femeile sunt, de obicei, mult mai econoame, în timp ce bărbaţii sunt de mult ori impulsivi şi gata oricând să îşi arunce toate economiile financiare pe un nou model de telefon, de exemplu. Pe de altă parte, reprezentantele sexului frumos sunt grijulii şi se gândesc bine înainte de a face investiţii pe termen lung, potrivit „Women's Health”.

2. Hidratarea ca la carte face minuni

„Cel mai bun sfat pe care i-l pot oferi unui bărbat este să-şi facă rost rapid de o femeie. Îţi va umple baia cu creme şi uleiuri şi chestii care fac spumă şi te va sfătui cum să le foloseşti. Faţa ta va arăta mult mai bine decât atunci când erai singur şi te ocoleau toate femeile”, precizează Clint Carter.

3. Ştiu ce fel de mobilă se potriveşte cu nuanţa pereţilor

Deşi ţie poate ţi se pare că tabloul din bucătărie este, de fapt, un desen pe care a-i fi putut să îl faci cu ochii închişi, ea l-a pus acolo din raţiuni estetice. „Ai încredere în ea în legătură cu aceste lucruri. Femeile au un simţ estetic mult mai dezvoltat când vine vorba de decoraţiuni interioare”, spune Carter.

4. Femeia aceea sigur flirtează cu tine

Intuiţia femeilor în legătură cu alte persoane este extrem de bună. Când o femeie îţi spune că alta te vrea în patul ei, are probabil dreptate. Bărbaţii singuri pot folosi acest pont în avantajul lor dacă au o prietenă bună alături atunci când ies la agăţat. Dar bărbaţii aflaţi deja în relaţii ar trebui să îşi asculte iubitele sau soţiile. „Dacă ea te avertizează că o tipă care urmăreşte să vă ruineze relaţia îţi dă târcoale, înseamnă că a detectat anumite semnale, invizibile pentru tine”, menţionează bărbatul.

5. Trebuie să discutăm despre asta

Pentru bărbaţi, discuţiile despre propriile sentimente nu sunt foarte uşor de purtat. Pe de altă parte, femeile ştiu cât de importante sunt acestea într-o relaţie. „Ar trebui să discutăm despre ţelurile personale, momentele stresante sau tensionate de la locul de muncă sau despre moduri în care ne putem îmbunătăţi relaţia. Astfel, vom fi mult mai fericiţi în viaţa amoroasă, din ce am învăţat până acum. În plus, poate vom avea parte de şi mai mult sex”, mai spune Carter.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €