5 beneficii ale sexului din timpul zilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O viaţă sexuală activă, cheia tinereţii.

Se spune că sexul este cheia unei vieţi lungi şi sănătoase! Şi pe bună dreptate, căci ultimele studii au găsit beneficii nenumărate în privinţa sănătăţii. Altfel spus, cu cât faci mai des sex, cu atât te vei simţi mai bine. Atenţie, însă! Dacă eşti obişnuită să faci dragoste în timpul nopţii, ar cam trebui să îţi schimbi programul. Află mai jos de ce!

Te ajută să respiri mai bine

Sexul este un antihistaminic natural, care ajută la combaterea febrei şi la reducerea simptomelor provocate de astm. Unde mai pui că dacă ai probleme cu respiraţia din pricina alergiilor, o partidă de sex dimineaţa îţi poate uşura procesul de inspiraţie şi expiraţie pe tot parcursul zilei, dar şi al nopţii.

Arăţi mai tânără

O viaţă sexuală activă în timpul zilei este cheia unui aspect tânăr al tenului şi a unui păr strălucitor, potrivit unui studiu efectuat de un spital din Scoţia. Persoanele cercetate aveau vârsta între 18 şi 102 ani, iar aceia care erau încă activi s-au dovedit a fi cei mai arătoşi. Aşa au ajuns cercetătorii la concluzia că sexul reduce stresul, stimulează producţia de colagen şi ajută la refacerea firului de păr.

Descoperă alte beneficii ale sexului în timpul zilei pe clickpentrufemei.ro.

De ce e bine să faci sex dimineaţa

Sexul, un subiect tabu în familie?

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile