Trăsăturile feţei dezvăluie emoţiile ascunse: cum ni se modifică fizionomia în funcţie de trăiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Capul este partea corpului care ne diferenţiază cel mai mult de restul oamenilor şi are legătură cu ceea ce „ştiu că sunt“, „vreau să fiu“, „aleg să cred despre viaţă“. Deoarece este unitatea noastră centrală, care coordonează toate celelalte părţi ale corpului, orice dificultate fiziologică apărută la cap – fie ea o banală durere sau o boala gravă – este un semnal de alarmă privind faptul că ne simţim individualitatea „atacată“.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, atunci când percepem o ameninţare – reală sau imaginară – îndreptată către valorile şi principiile noastre de viaţă, reacţia produsă de cap este de cele mai multe ori ofensivă. „Ofensiva capului asupra situaţiei ia multe forme, dar cele mai frecvente sunt: neacceptarea unei persoane sau situaţii, a propriilor nevoi, dorinţe, pulsiuni, rezistenţa la o schimbare exterioară sau interioară, inflexibilitatea în privinţa schimbărilor unor principii de gândire şi comportament sau refuzul de a învăţa lucruri noi sau într-un mod diferit. În oricare din aceste cazuri, capul nostru opune rezistenţă, iar toată energia folosită şi efortul depus epuizează întreg corpul şi apare durerea fizică“, afirmă psihologul Cojocaru.

Dacă analizăm specific fiecare parte componentă a capului, putem deveni mai conştienţi asupra tipului de rezistentă psiho-emoţională pe care l-am dezvoltat.

Ochii

Ochii, pe care îi mai numim deloc neîntâmplător „oglinda sufletului“, sunt în strânsă legătură cu părerea noastră despre viaţă şi cum o vedem. Spre exemplu, o deficienţă de vedere la distanţă ne poate arăta o rezistenţă la a vedea lucrurile dintr-o postură de perspectivă, de detaşare emoţională. O deficienţă de vedere la apropiere ne poate arăta o rezistenţă în a vedea detaliile unei situaţii, uneori necesare pentru a găsi rezolvare.

Nasul

Acest organ are legatură cu instinctul nostru, cu capacitatea de a simţi („a mirosi“) persoane, situaţii, decizii potrivite sau nu pentru noi. O problemă fiziologică în această zonă poate arăta faptul că refuzăm să ne ascultăm instinctul care vine din acea parte a creierului nostru (subconştient şi inconştient) care deţine toată informaţia despre noi, deci clar e mai „deşteaptă“ şi ştie ce ni se potriveşte cu adevărat.

Urechile

Urechile noastre au legatură, în mod evident, cu o rezistenţă la ceea ce „auzim“ prea mult sau prea puţin şi alegem să credem. Au legătură cu lucrurile la care „plecăm urechea“, deci cu înţelepciunea noastră interioară şi cu rezistenţa la posibilitatea unui alt tip de informaţie sau de interpretare a ei.

Gura

Partea superioară a gurii (atât în privinţa buzelor, cât şi a dinţiilor) este legată de partea noastră feminină (atenţia la detalii, creativitate, capacitatea de a construi visuri de viitor, empatie), iar cea inferioară este legată de partea masculină a fiinţei noastre (capacitatea de a analiza, decide şi acţiona pentru îndeplinirea visurilor). De multe ori o afecţiune în această zonă arată o dificultate în a manifesta în echilibru ambele aspecte ale fiinţei noastre.

Dinţii

În mod specific, dinţii au legătură cu capacitatea de a lua decizii, deci o dificultate în această zonă poate evidenţia două aspecte: 1) ori manifestăm mai mult partea noastră masculină, ne-am obişnuit ca zi de zi să ne cramponam mai mult în „a face“ şi avem tendinţa să renunţăm la „a visa“ (a ne permite să ne dorim mai mult de la viaţă) lucruri noi în legatură cu fiinţa şi viata noastră şi 2) ori manifestăm mai mult partea noastră feminină şi rămânem blocaţi în visurile de viitor fără a face acţiunile concrete şi fără a ne asuma răbdarea, timpul şi minimul de efort necesar împlinirii lor.

Ce este de făcut atunci când apar afecţiuni, dificultăţi, neplăceri în zona capului?

În primul rând, un control medical este important pentru a linişti mintea în privinţa temerilor legate de gravitatea situaţiei şi, în al doilea rând, pentru a putea trata corect ceea ce s-a manifestat deja în planul fizic, atunci când este necesar acest lucru.


Sinceritatea persoanală, acceptarea repetării unui mod de gândire defectuos şi schimbarea acestuia (prin psihoterapie, neuro-programare-lingvistică, gândire pozitivă în general). Lucrul cu corpul fizic pentru a elibera din „amintirea“ acestuia emoţiile nepotrivite care au fost stocate (prin tehnici de somatoterapie, relaxare, meditaţie, şi orice altă metodă care permite lucrul direct cu corpul fizic).

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco