Topul celor mai potrivite oraşe pentru tineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 10.000 de tineri au participat la acest sondaj referitor la aspecte ale vieţii urbane, precum muzică, filme, modă şi viaţa de noapte. Independent.ie

Metropola americană New York se află pe locul întâi într-un top al celor mai potrivite oraşe din lume pentru tineri, Londra fiind cel mai bun oraş din Europa pentru persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani.

Topul este rezultatul unui studiu la nivel mondial, YouthfulCities Index, care clasifică oraşe din toată lumea utilizând 101 indicatori, informează independent.co.uk. Peste 10.000 de tineri au participat la acest sondaj referitor la aspecte ale vieţii urbane, precum muzică, filme, modă şi viaţa de noapte. Fiecare oraş a fost evaluat şi pe baza unor factori mai largi, precum mediul, siguranţa, accesibilitate din punct de vedere financiar, diversitate şi oportunităţi referitoare la găsirea unui loc de muncă.

Londra a obţinut note bune în ceea ce priveşte categoriile sănătate şi turism, în timp ce Berlin a fost clasat pe locul al treilea în top în parte datorită nivelului ridicat de acces la servicii digitale.

Europa figurează în top zece cu alte două oraşe, pe lângă Londra şi Berlin, cu Paris şi Amsterdam, iar America este reprezentată de San Francisco, Toronto, Chicago şi Los Angeles. Tel Aviv, din Israel, s-a clasat pe locul al 14-lea, fiind cel mai bine cotată metropolă din Orientul Mijlociu, urmată de capitala iraniană Teheran, pe locul al 36-lea. Johannesburg, pe locul al 35-lea, este cel mai bine clasat oraş din Africa.

Europa de est este reprezentată de Varşovia, în primele 20 de oraşe din lume potrivite tinerilor, în timp ce Asia este prezentă cu două metropole, Tokyo, pe locul al 12-lea, şi Hong Kong, pe locul al 20-lea. "Jumătate din populaţia lumii are vârsta sub 30 de ani şi jumătate trăieşte în mediul urban. Tinerii şi oraşele, în special oraşele mari, vor crea viitorul planetei", a declarat Sonja Miokovic, cofondatoare a YouthfulCities.

"Acest index creează o bază de date comparative legat de ce este important pentru tineri. Înţelegerea acestor lucruri este foarte importantă pentru cei care administrează oraşele şi pentru responsabilii de design urban care sunt dedicaţi alegerilor inteligente, ce atrag şi le permit tinerilor să îşi ducă ambiţiile la îndeplinire", a mai spus Miokovic.

Topul celor mai bune 20 de oraşe pentru tineri:

1. New York
2. Londra
3. Berlin
4. San Francisco
5. Paris
6. Toronto
7. Chicago
8. Los Angeles
9. Ciudad de Mexico
10. Amsterdam
11. Washington DC
12. Tokyo
13. Boston
14. Tel Aviv
15. Varşovia
16. Sydney
17. Vancouver
18. Montreal
19. Hong Kong
20. Santiago de Chile

Mai multe pentru tine:
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu