Vodafone şi Salvamont au lansat două tehnologii care ajută la descoperirea mai rapidă a victimelor accidentelor montane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vodafone România şi Salvamont (Asociaţia Salvatorilor Montani) lansează două soluţii digitale care ajută la reducerea semnificativă a timpului de căutare a victimelor şi la salvarea mai multor vieţi omeneşti.

Prima dintre soluţii este dezvoltată în premieră de echipa de tehnologie a Vodafone România şi asigură acoperirea cu semnal mobil în zonele montane greu accesibile şi înconjurate de pereţi stâncoşi care blochează propagarea semnalului mobil generat de releele terestre actuale. 

Soluţia este formată dintr-un echipament instalat la sol, pe un mijloc de transport specific acestor zone, care se conectează prin satelit la centrul reţelei Vodafone, şi un echipament radio instalat pe o dronă profesională ce este ridicată deasupra zonelor de căutare.

Echipamentul radio instalat pe dronă generează semnalul mobil (voce şi date), inclusiv semnal 5G, pe o rază de până la 10 km. Telefonul mobil al persoanei căutate se conectează, astfel, în mod automat la reţeaua Vodafone, victima putând contacta serviciul unic de urgenţă 112, indiferent de operatorul ale cărui servicii le foloseşte. Mai mult, dacă persoana căutată utilizează aplicaţia Salvamont-Vodafone şi a activat funcţia de localizare prin date mobile înainte de a porni pe traseu, echipa de salvatori montani va putea urmări traseul acesteia pe munte şi o va putea găsi mai repede.

Cea de-a doua soluţie utilizează fotogrametria şi inteligenţa artificială pentru capturarea şi analizarea imaginilor geolocalizate, colectate pentru detectarea în mod automat a persoanelor dispărute. Capturarea imaginilor de înaltă rezoluţie în zona de căutare este realizată de o a doua dronă profesională, echipată cu tehnologia necesară pentru fotogrametrie şi termoviziune.

Astfel, în doar 30 de minute, drona poate parcurge 5 km liniari şi poate acoperi o suprafaţă de 24 de hectare, realizând între 130 şi 300 de imagini, în funcţie de parametrii de zbor şi de rezoluţia camerei din dotare. Fotografiile sunt transmise după descărcare, prin intermediul reţelei create special pentru misiunea de salvare, către Centrul Naţional de Analiză Date Salvamont-Vodafone pentru a fi procesate. 

În centrul de analiză conectat la reţeaua GigaNetwork FIBRĂ, datele sunt analizate şi procesate în câteva minute (aprox. 100 fotografii în 2 minute) prin intermediul programului de detecţie automată cu inteligenţă artificială SARUAV. Sistemul face identificarea după o serie de indicii, cum ar fi silueta sau haina unei persoane, iar echipa din centrul de analiză trimite salvamontiştilor din teren coordonatele exacte unde acestea au fost reperate. 

Vodafone România s-a alăturat misiunilor de salvare ale Salvamont în 2004. Printre primele proiecte în care s-a implicat au fost înfiinţarea Dispeceratului Naţional şi realizarea aplicaţiei Salvamont - Vodafone, esenţiale pentru operaţiunile de salvare montană.

În prezent, dispeceratul primeşte peste 12.000 de apeluri anual, iar pentru mai mult de 50% dintre acestea este necesară intervenţia echipelor de salvatori. Aplicaţia Salvamont - Vodafone, disponibilă de anul trecut într-o nouă versiune atât pentru iOS, cât şi pentru Android, oferă, alături de un ghid complet de informare şi orientare montană, opţiunea SOS, prin care utilizatorii pot activa serviciul de localizare a poziţiei telefonului, iar dispeceratul poate fi notificat în timp real despre coordonatele acestora.

Începând cu anul 2019, Vodafone a devenit oficial partener de tehnologie al Salvamont, implicându-se mai ales în proiecte care folosesc soluţiile digitale în activitatea de salvare montană. Una dintre cele mai recente colaborări a fost dotarea Asociaţiei cu echipamente de găsire a persoanelor surprinse de avalanşă. Sistemul RECCO este format dintr-un dispozitiv de localizare utilizat de salvamontişti şi plăcuţe reflectoare pe care turiştii le pot purta în echipamente.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară