VIDEO Cum câştigi patru milioane de dolari pe Youtube: Povestea tânărului de 24 de ani care se joacă toată ziua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Felix Kjellberg, cunoscut drept PewDiePie, face o avere jucându-se pe calculator FOTO kuentista.com

Felix Kjellberg poate fi considerat cel mai norocos om din lume. Tânărul de origine suedeză câştigă o mulţime de bani jucându-se pe calculator şi înregistrându-se cu o cameră video, potrivit Wall Street Journal.

Felix are 24 de ani şi este cunoscut pe Youtube drept PewDiePie, de cinci ani de zile. Clipurile lui video nu sunt review-uri tradiţionale la jocuri. ”Pewds”, cum este el ”alintat” de către fani, pur şi simplu se joacă şi permite publicului - care e alcătuit în mare parte din adolescenţi - să trăiască alături de el acţiunea din jocuri şi să-i audă opiniile, combinate, deseori, cu un comportament ciudat. Felix se schimonoseşte, ţipă, înjură sau cântă pentru a-şi exprima sentimentele.

Brandul creat de el îi aduce patru milioane de dolari anual, venituri obţinute din anunţurile publicitare de pe Youtube. Numărul lui de urmăritori este atât de mare - peste 27 de milioane - încât până şi jocurile pe care le critică se bucură de un succes demenţial.

La începutul acestui an, el a a publicat un clip video cu titlul ”Flappy Bird - Nu jucaţi acest joc”, în care blesteamă timp de câteva minute bune. În scurt timp, jocul era descărcat de milioane de ori din magazinele de aplicaţii. Se poate spune că Pewds l-a propulsat pe dezvoltatorul vietnamez din spatele jocului în lumina reflectoarelor.

Tânărul ajută la definirea industriei, fiindcă dezvoltatorii încep să facă nu numai jocuri care sunt distractive pentru jucători, ci şi pentru cei care le urmăresc pe Youtube. ”E tare să ai acest gen de influenţă, dar este şi înfricoşător”, explică Felix.

Calitatea filmărilor nu este un factor determinant pentru succesul lui. Creaţiile lui Pewds sunt făcute în grabă, nerafinate şi de cele mai multe ori apare singur. ”Spre deosebire de alte spectacole produse de profesionişti, cred că am reuşit să stabilesc un contact mult mai direct cu spectatorii, spărgând zidul dintre utilizator şi ce se află în spatele ecranului. Ce fac eu şi ce fac alţi Youtuberi sunt lucruri foarte diferite. La mine e ca şi cum ai sta şi l-ai urmări pe prietenul tău jucându-se. Fanilor mei le pasă în alt fel de lucrurile pe care le urmăresc”, a explicat Felix Kjellberg.

Cariera lui ca video-blogger a început în timp ce era student. A participat la câteva cursuri, dar şi-a petrecut mai mult timp acasă, jucându-se şi urcând clipuri cu el pe Youtube. După ce s-a lăsat de tot de facultate a început să vândă hot-dogi. Ca să mărească numărul de vizualizări ale clipurilor, obişnuia să apese constant pe tastat F5, pentru a reîncărca pagina.

(Unul din primele clipuri postate de Felix Kjellberg pe Youtube, pe un cont pe care nu îl mai foloseşte)

Totuşi, celebritatea lui vine cu câteva dezavantaje. ”Sunt o parte centrală a Youtube-ului în momentul acesta, iar asta mă pune în lumina reflectoarelor. Asta ridică numeroase întrebări, cum ar fi «de ce este atât de popular?». Aş prefera să am în jur de cinci milioane de urmăritori pe Youtube”, spune tânărul.

Abilitatea lui PewDiePie de a-i atrage pe gameri este foarte importantă pentru dezvoltatori, susţine Anton Westbergh, directorul executiv al companiei Cofee Stain. De pe uşile Cofee Stain a ieşit titlul Goat Simulator, un joc foarte popular şi profitabil, dar foarte nefinisat şi plin de probleme. Westbergh descrie Goat Simulator drept ”cel mai idiot joc din lume”. Totuşi, apreciază el, faptul că PewDiePie l-a luat în considerare pentru un review i-a oferit legitimitate şi a contribuit la succesul său.

”Să ai oameni precum PewDiePie care îţi joacă titlurile este foarte bine pentru marketing. Şi pentru noi, costurile au fost nule”, a declarat Westbergh.

Însă nu toată lumea admiră munca lui Felix. Jens Orjeheim are 44 de ani, iar fiul său, de 11 ani, îi urmăreşte constant canalul de Youtube. Orjeheim îl critică pe tânăr pentru faptul că face bani încurajându-i pe cei mici să-şi petreacă cât mai mult timp în faţa ecranelor şi supraestimând importanţa jocurilor video. ”Există lucruri în societate care pot duce la o dezvoltare pozitivă 

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.

[<a href="//storify.com/octavianpalade/tiri-despre-youtube" target="_blank">View the story "Ştiri despre Youtube" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG