VIDEO Cu gagdetul acesta nu vei mai avea nevoie de toate cardurile din portofel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cardul Swyp e metalic şi are două butoane fizice

O companie din Statele Unite a prezentat un card de metal care poate înlocui toate cardurile din buzunarul noastru, cele bancare sau cele de fidelitate. Swyp e un concept care va fi lansat în toamnă.

Cardurile sunt adăugate în Swyp cu ajutorul unei aplicaţii dedicate prin care putem să controlăm ce carduri folosim, pe care să le dezactivăm şi care să fie prioritare. Potrivit creatorilor săi, Swyp poate fi folosit la orice benzinărie, magazin sau bancomat. Cipul cardului stochează datele şi cu ajutorul celor două butoane de pe suprafaţa sa, putem să navigăm printre conturile noastre.

Avantajul faţă de un portofel mobil, adică un telefon mobil pe care stocăm cardurile, e că Swyp nu foloseşte NFC, care nu se găseşte la orice magazin, ci poate merge cu un POS tradiţional.

În plus, Swyp poate funcţiona independent de telefon cu ajutorul unui cod PIN, ca la cele tradiţionale.

Swyp poate suporta 25 de carduri şi bateria internă are o autonomie de doi ani

Swyp costă 49 de dolari în faza de precomandă şi 99 de dolari după ce va fi lansat în toamnă. Primele exemplare vor fi disponibile pentru beta testeri vara aceasta. Vor fi maximum 1000 - 5000 de testeri care vor duce cardul în lumea reală.

Mai multe pentru tine:
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa