VIDEO Aşa va arăta autobuzul gigantic care merge peste maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chinezii susţin că au descoperit o modalitate eficientă şi inedită de a proteja mediul şi, în acelaşi timp, de a decongestiona traficul.

Compania Shenzhen Huashi Future Parking Equipment doreşte să construiască un autobuz special, mult mai înalt decât cele tradiţionale, pe sub care vor putea circula maşinile.

Potrivit Huffington Post, autobuzul a fost proiectat pentru a semăna cu un metrou care va circula peste celelalte maşini aflate în trafic. Noul mijloc de transport va funcţiona cu ajutorul energiei solare şi va putea transporta 1.400 de pasageri într-o singură cursă, fără a fi condiţionat de traficul rutier. Noul vehicol va avea o înălţime cuprinsă între 4 şi 4,5 metri şi va dispune de două nivele.

Costurile întregului proiect, care include şi construirea a 40 de kilometri de cale ferată specială, se ridică la aproximativ 75 de milioane de dolari. Autobuzul viitorului ar putea reduce cu până la 30% blocajele din trafic.

VIDEO:

Mai multe pentru tine:
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită