UTOK Fury, un telefon cu „bunătăţi“: Şi preţ, şi performanţe cu bani puţini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UTOK Fury, un smartphone la preţ bun.

În ultimele câteva luni, compania UTOK a lansat câteva modele care au atras atenţia, unele prin nume şi construcţie (UTOK Dorel), altele prin dotări şi preţ (UTOK Fury). Despre acesta din urmă e vorba în acest review.

Compania românească UTOK a lansat, în ultima perioadă, o serie de smartphone-uri cu dotări bune la preţuri decente. UTOK Fury este unul dintre aceste modele şi a ajuns şi la noi în redacţie.

Piaţa smartphone-urilor din România este una foarte competitivă. Pe lângă jucătorii globali precum Samsung, Apple, LG, HTC sau Sony, există şi o un număr considerabil de integratori locali. UTOK a intrat destul de târziu pe această piaţă, dacă este să comparăm cu alte companii cu tradiţie mai mare, dar a reuşit să se facă remarcat cu ajutorul unor parteneriate puternice, dar şi prin intermediul unor avantaje suplimentare oferite clienţilor, cum ar fi garanţia de cinci ani.

<a href="http://playtech.ro/2015/utok-fury-999-lei-pentru-multi-cai-putere-review-2" target="_blank" rel="nofollow">Vezi la Playtech ce are special acest UTOK Fury!</a>

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie