Toamna jocurilor. Care sunt cele mai importante titluri care se vor lansa în ultima treime a lui 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul 2019 ne-a oferit deja câteva titluri excelente, precum Metro:Exodus, noul joc din seria Mortal Kombat sau Days Gone. Cea mai bună parte a anului în materie de gaming vine însă abia acum.

Lunile de toamnă marchează de obicei începutul lansărilor importante în lumea gaming-ului. Anul trecut, această perioadă a fost dominată de Red Dead Redemption 2 şi Spider-Man, două jocuri foarte aşteptate de gameri, care au avut parte de altfel şi de o primire excelentă.

Anul acesta, lista lansărilor mari a devenit parcă şi mai lungă, aşa că, bineînţeles, este nevoie să aruncăm o privire şi să inventariem ce ne aşteaptă în lumea gaming-ului până la sfârşitul lui 2019.

Gears 5 (6 septembrie)

Cel mai nou joc din seria Gears of War promite foarte multe, venind cu 5 moduri diferite şi o poveste mai lungă decât în precedentele jocuri. Jucătorii vor intra în pielea lui Kait Diaz, eroina care va încerca să salveze lumea de Swarm.

Gears 5 va putea fi jucat exclusiv pe Xbox One.

Borderlands 3 (13 septembrie)

Cea de-a treia parte din seria FPS produsă de 2K Games vine cu mai multe arme, gadget-uri şi mai multă acţiune decât precedentele titluri. Pandora este acum mai mare şi oferă noi medii ce aşteaptă să fie explorate şi noi inamici pe care să îi distrugi.

Foto via Amazon

Borderlands 3 va fi disponibil pentru PC, PS4 şi Xbox One.

FIFA 20 (27 septembrie)

Ca în fiecare an, seria FIFA oferă un nou titlu, pe care iubitorii sportului rege abia aşteaptă să îl joace. Cu un nou mod de fotbal de stradă, denumit VOLTA şi includerea Ligii 1 în joc pentru prima oară, jucătorii de FIFA din România vor avea destul conţinut cu care să îşi ocupe lunile de toamnă.

FIFA 20 va fi disponibil pentru PC, PS 4, Xbox One şi Nintendo Switch.

Ghost Recon Breakpoint (4 octombrie)

În Ghost Recon Breakpoint, vei deveni un soldat de elită, rămas singur în spatele liniilor inamice, care trebuie să supravieţuiască în Auroa. Continuarea jocului Ghost Recon Wildlands oferă din nou un open-world în care poţi alege cum să îţi elimini inamicii.

Foto via Amazon

Ghost Recon Breakpoint va fi disponibil pentru PC, PS4 şi Xbox One.

Call of Duty Modern Warfare (25 octombrie)

Una dintre cele mai populare serii de shootere revine cu un nou titlu la sfârşitul lunii octombrie. Cu o campanie single-player care pare că a primit mai multă atenţie şi cu locaţii diverse, din Orientul Mijlociu până în Europa, noul Call of Duty vrea să îşi recâştige o parte din fanii vechi cu noul Modern Warfare. În plus, se întoarce şi Captain Price, unul dintre cele mai iubite personaje ale seriei.

Call of Duty Modern Warfare va fi disponibil pentru PS4 şi Xbox One.

Death Stranding (8 noiembrie)

Creat de bine-cunoscutul Hideo Kojima, Death Stranding este în continuare învăluit în mister. O descriere criptică, ce spune doar că ”ziua de mâine este în mâinile tale” şi te invită să intri într-o lume post-apocaliptică, sfărâmată, combinată cu o bucată scurtă de gameplay dezvăluită la Gamescom lasă loc de interpretări şi fascinează în acelaşi timp. Un lucru e sigur: perechea Kojima - Norman Reedus (actorul care îl interpretează pe personajul principal al jocului, Sam Bridges) va vinde multe copii.

Death Stranding va fi disponibil exclusiv pe PlayStation 4.

Star Wars Jedi Fallen Order (15 noiembrie)

După două încercări de a cuceri lumea multiplayer (Battlefront I şi II), cei de la EA au realizat că formatul single player are un potenţial imens în lumea creată de George Lucas. În Fallen Order, jucătorii vor putea folosi celebrele săbii laser ale cavalerilor Jedi, precum şi o sumedenie de abilităţi ale Forţei pentru a reforma Ordinul Jedi, distrus de Imperiu. Jocul se lansează cu doar o lună înainte de cel mai nou film al seriei, astfel încât fanii Star Wars ar trebui să aibă un sfârşit de an extrem de aglomerat.

Foto via EA

Star Wars Jedi Fallen Order va fi disponibil pentru PC, PS4 şi Xbox One.

Exclusivităţile Nintendo Switch

Şi cei care deţin un Nintendo Switch au motive de bucurie. Ultima treime a anului aduce mai multe exclusivităţi, precum The Legend of Zelda: Link’s Awakening, Luigis Mansion 3, dar şi noile jocuri ale seriei RPG Pokemon, Pokemon Sword şi Pokemon Shield.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi