Samsung îţi vrea încheietura şi casa, dar îţi oferă confort în Internetul Lucrurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa Samsung de la New York. FOTO Samsung/Philip Angert

Samsung pariază că vei vrea ca toate obiectele din casa ta să comunice între ele. Că are sau nu dreptate, vom vedea în următorii ani. Până atunci, anul acesta am văzut cum vrea să facă asta.

Compania de cercetare Gartner estimează că numărul aparatelor conectate la Internet şi interconenctate va ajunge la 25 de miliarde până în 2020, de la 900 de milioane în 2009, transformând dispozitivele obişnuite în unele inteligente. De asemena, Gartner crede că se vor vinde 60 de milioane de ceasuri inteligente în 2016, de la doar două milioane în 2013.

Pentru această din urmă piaţă, gigantul sud-coreean a prezentat pe 3 septembrie Gear S2, al şaptelea smartwatch din ultimi doi ani, dar primul de la sfârşitul lui 2014. În aceeaşi zi a prezentat şi AddWash o maşină de spălat conectată la internet, SleepSense, un senzor care-ţi urmăreşte somnul dacă-l pui sub saltea, şi a doua generaţie de obiecte inteligente.

Deşi l-a prima vedere aceste dispozitive au puţine în comun, scopul Samsung e să atingă toate aspectele vieţii noastre de la dispozitive mobile la aparatele electrocasnice şi să le conecteze pe toate. Pentru Samsung, Gear S2 şi electrocasnicele nu sunt doar o metodă de a vinde mai multe telefoane smart sau oricare alt produs nou. Ele fac parte dintr-un plan mai mare şi pe termen lung de a oferi hardware, software şi servicii ca locuinţele să devină inteligente.

Ideea de Internet of Things (n.r.: Internetul Lucrurilor) e ca tot ce e în jurul tău să poată comunica şi lucra împreună. Scopul e de a-ţi face viaţa mai usoară, lăsându-te să faci lucruri ca închisul uşii de la garaj, când eşti plecat şi să primeşti notificări de la frigider că nu mai ai bere. E trendul următor ţinând cont ca piaţa de smartphone începe să se încurce.

Cheia strategiei sunt ceasurile, asta explică interesul atât de mare pentru acest segment. Samsung crede că multe din obiectele menajere pot fi controlate cu ajutorul ceasului, care e mult mai uşor de purtat decât telefonul. Odată ce aplicaţiile pentru ceasuri vor fi îmbunătăţite vor face lucrurile mai repede şi mai bine.

În acel moment SmartThings, centrul de automatizare al casei, se va sincroniza cu Gear S2 pentru a trimite alerte şi a putea verifica uşor ce se întâmplă acasă: încuietorile, temperatura. Noua aplicaţie ”Car mode for Galaxy” le permite posesorilor de automobile Volkswagen să folosească atingerile şi vocea pentru a da telefon, a controla muzica, a primi informaţii despre drum şi a asculta mesajele text.

"Sunt trei lucruri pe care vrem să le oferim consumatorilor: linişte, control şi flexibilitate", a spus Alex Hawkinson, director executiv al diviziei SmartThings pentru Samsung.

Toate marile companii vor o "porţie" din atenţia ta

Samsung nu e singura companie care vrea sa-ţi cucerească încheietura şi casa. Apple, Google şi alte companii vor o bucată din această piaţă. Dispozitive compatibile cu HomeKit, platforma Apple pentru interconectare, au început să apară. Unele dintre cele mai importante funcţionalităţi  ale lui Apple Watch sunt controlul iluminării de acasă şi închiderea uşii de la garaj de la distanţă.

”Gadgeturile purtabile şi IOT (n.r.: Internet of Things) sunt două segmente pe care vânzătorii le-au identificat ca următoarele potenţiale pieţe importante”, a declarat Avi Greengart, analistul companiei Current Analysis. ”Producătorii fie le vor vedea ca ramuri complementare pentru o piaţă de success a dispozitivelor mobile, fie pentru comercianţii care încă se zbat să ridice o piaţă care nu e încă stabilizată”.

Samsung întâmpină o mulţime de obstacole în calea transformării lumii în una interconectată. Poate vrea ca toate aparatale să comunice, dar pentru o lungă perioadă de timp propria afacere a fost divizată. Ramura de televizoare, spre exemplu, nu interacţionează prea mult cu cea a smartphone-urilor. Asta înseamnă că fiecare domeniu îşi vede propriul interes, în loc să creeze produse care pot comunica între ele.

Samsung a încercat să schimbe asta prin crearea Media Solutions Center, un grup a cărui sarcină este să dezvolte software şi servicii care să conecteze diferite aparate. Printre produse este inclusă şi aplicaţia WatchOn, care transformă dispozitivele mobile în telecomenzi TV. Cea mai mare parte a programelor a fost instalată pe produsele Samsung fără vreun anunţ. În Statele Unite ale Americii, dispozitivele mobile au fuzionat cu electrocasnicele.

Software-ul n-a fost niciodată punctul forte al companiei, de aceea, au cumpărat SmartThings anul trecut. Deocamdată nici casa inteligentă, nici purtabilele nu sunt o piaţă suficient de mare pentru a aduce suficienţi bani celor de la Samsung. Producătorul speră ca piaţa să se schimbe şi vrea să fie pregătit când se întâmplă.

”Ceasul inteligent e încă un produs de dorit", a spus Yoon C. Lee, vicepreşedinte pentru dezvoltarea noilor produse. ”Când şi dacă toate produsele vor fi interconectate şi unele dintre avantajele personalizate vor fi disponibile la încheietura oamenilor, poate atunci ei vor gândi: nu vreau să renunţ la confort”.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort