Razer BlackWidow V3 Pro: Prima tastatură mecanică wireless de la Razer (TECH REVIEW)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încheiem această mini-serie de review-uri ale dispozitivelor Razer cu o altă versiune wireless a unuia dintre cele mai populare şi mai bune tastaturi ale producătorului: BlackWidow V3 Pro.

Razer BlackWidow V3 Pro este prima tastatură mecanică wireless a producătorului american, şi vine cu o mulţime de avantaje şi lucruri pozitive, pentru un preţ considerabil însă.

În cutie vei găsi, pe lângă tastatură, o pernuţă pe care îţi vei putea odihni încheieturile şi cablul pe care îl poţi folosi dacă nu eşti totuşi adeptul tastaturii wireless (deşi, în acest caz, nu ştiu de ce nu ai lua un BlackWidow V3). Oricum, eu am folosit-o în formatul fără fir, iar pentru asta va trebui să conectezi dongle-ul de 2.4GHz, pe care îl găseşti dedesubtul tastaturii.

Conexiune wireless excelentă, datorită Razer HyperSpeed

Conexiunea poate fi făcută fie prin Bluetooth, fie prin reţeaua de 2.4GHz, cea din urmă folosindu-se şi de tehnologia Razer HyperSpeed, care asigură că nu vei remarca vreun input lag, chiar dacă te afli într-o cameră în care ai mai multe dispozitive conectate la reţea. Din fericire, acesta a fost şi cazul meu, iar tastatura a oferit timpi de răspuns foarte rapizi pe toată durat utilizării, conexiunea fiind stabilă.

Probleme apar doar atunci când autonomia bateriei se apropie de sfârşit, şi o să remarci că tastatura are scurte clipe în care nu răspunde, ca un fel de a te atenţiona că e timpul să o încarci. Încărcarea nu durează foarte mult şi oricum o poţi folosi în continuare pe fir. În ceea ce priveşte autonomia, am încărcat tastatura cam o dată pe săptămână - nu ştiu exact în cate ore de utilizare se poate traduce asta, dar cu siguranţă sunt câteva zeci.

Pentru că vorbim totuşi de una dintre cele mai bune tastaturi ale celor de la Razer, e destul de clar că experienţa de scriere este una excelentă. Tastele mecanice sunt foarte zgomotoase, având switch-uri verzi, dar până la urmă e vorba de o tastatură mecanică, aşa că nu ar trebui să te aştepţi la altceva. Key travel-ul este bun, iar senzaţia de scriere este uşoară şi familiară, existând un spaţiu consistent între taste.

Construcţie solidă, cu taste rezistente

În partea din dreapta sus vei remarca tastele pentru control media, care sunt binevenite, deşi nu le-am utilizat foarte des. De menţionat este că tastele vin şi cu acele Doubleshot ABS Keycaps, care permit două lucruri: ca vopseaua de pe taste să nu se ducă în timp, şi ca acestea să fie mult mai rezistente, chiar şi la apăsări mai „serioase” şi repetate.

Construcţia generală a tastaturii este una solidă, fiind din aluminiu. Bineînţeles, nu lipseşte iluminarea RGB, pe care o poţi controla şi configura după bunul plac al inimii în aplicaţia Razer Synapse.

În ceea ce priveşte punctele negative, aş avea unul singur, pe care sincer, nu mă aşteptam să îl menţionez înainte de a deschide cutia: acea pernuţă pentru încheieturi sau wristpad, cum îi spune Razer. Din ce am observat, nu are niciun magnet sau sistem care să se asigure că rămâne pe loc odată ce ai ataşat-o de tastatură, iar lucrul acesta face ca ea să se detaşeze foarte uşor, astfel că nu o dată m-am trezit cu o gaură între tastatură şi wristpad. De asemenea, e şi mai mică decât cea pe care o primeşti la tastaturi mult mai ieftine ale celor de la Razer, precum Ornata V2.

Preţul este ultimul punct pe care îl abordez în acest review. Razer BlackWidow V3 Pro costă 230 de dolari pe site-ul Razer, sau 1249 de lei la retailerii locali. Este un preţ consistent, cu 100 de dolari mai mare decât versiunea normală, pe fir. Merită oare să plăteşti atât doar pentru a avea o tastatură mecanică wireless? Asta decide fiecare dintre voi, însă dacă asta îţi doreşti, atunci BlackWidow V3 Pro este o variantă excelentă.

Mai multe pentru tine:
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget