Preşedintele Microsoft International: România, o surpriză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Microsoft International: România, o surpriză

Piaţa românească este una dintre regiunile cu cel mai ridicat interes pentru tehnologie, iar managerii din domeniu trebuie să profite cât mai mult de evoluţia tehnologiei pentru a contracara efectele crizei economice, a spus Jean-Philippe Courtois, preşedintele Microsoft International.

În România, versiunea beta a celui mai nou sistem al Microsoft – Windows 7 a fost descărcat de 100.000 de ori. „Piaţa din România a fost o supriză pentru mine şi este una dintre regiunile cu cel mai ridicat interes pentru tehnologie, dovadă faptul că Windows 7 RC a fost descărcat de 100.000, iar până la sfârşitul anului aproape 6.000 de firme vor folosi noul sistem de operare‟, arată Courtois, prezent la lansarea oficială a Windows 7 în limba română. În ceea ce priveşte cota de piaţă pe care o poate obţine noul sistem de operare, Călin Tatomir, general manager al Microsoft România, spune că, în următoarele nouă luni, Windows 7 va avea o cotă de piaţă similară cu Windows Vista, adică 19% din totalul sistemelor de operare cu licenţă.

Cum rezistă Microsoft concurenţei?

În ceea ce priveşte concurenţa din piaţa sistemelor de operare, unde Google şi Apple se dovedesc a fi adversari cu o forţă tot mai mare, Microsoft lansează Windows 7 ce poate fi instalat chiar şi pe netbookuri. Şi asta pentru că are nevoie de mai puţină memorie pentru a putea rula pe acestea. „Faţă de sistemul celor de la Apple, Windows 7 este mai stabil şi mai ieftin, în plus este compatibil cu mai multe programe‟, explică preşedintele Microsoft International. În ceea ce priveşte sistemele instalate pe netbookuri, Courtois spune că majoritatea sunt sisteme Windows. Iar operatorii telecom promovează deja laptopurile ieftine cu sisteme Windows incluse, dar utilizatorii trebuie să plătească abonamente lunare pentru acestea, iar un exemplu este Romtelecom.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 24-30 mai 2024. Patru zodii care își pot schimba destinul până la finalul lunii, dacă sunt atente la semne
Alex Dobrescu, declarații de dragoste pentru Cristina Cioran: „Este femeia vieții mele. Femeia pe care am iubit-o și pe care o iubesc cel mai mult în viața asta”
Biden a evitat să răspundă la întrebarea dacă SUA au dovezi ale crimelor de război israeliene
Florian Coldea, urmărit penal de DNA. Control judiciar pentru generalul Dumitru Dumbravă
O instanță din Franța a ordonat lui X să plătească redevențe către mass-media pentru utilizarea materialelor acestora
Statele Unite au anunțat lansarea, împreună cu UE, a unui mecanism de combatere a „propagandei ruse și chineze” în Balcani
Declarații de ultimă oră despre audierile de la DNA. Un fost general SRI a oferit informații amănunțite pentru anchetă
Cine este și cum arată, de fapt, Carla’s Dreams, solistul acuzat că a urcat pe scenă drogat: „Avem toți uneori perioade mai complicate cu manifestări diverse”
Concedieri pe bandă rulantă la Arad, în industria auto. Sute de angajați disponibilizați: „s-au redus foarte mult comenzile”
Actorul român din Generația de Aur care, înainte să moară, le-a oferit tuturor o lecție: „Dacă ieși afară și te compari cu alții, vezi că sunt mulți Dumnezei în jurul tău”
24 mai: Mesajul „morse”, descoperirea lui Samuel Morse, cu care a fost inaugurată prima linie telegrafică din America