Povestea tânărului român plecat de la 8 ani de acasă care lucrează la Facebook în SUA, deşi nu a terminat facultatea
0Este român, are 32 de ani şi lucrează pentru Facebook, una dintre cele mai mari şi râvnite companii tehnologice din lume. Alexandru Petrescu, tânărul care de un an lucrează în birourile Facebook din Seattle, are o poveste foarte interesantă, deşi pentru a ajunge acolo a îndurat multe şi nu doar el, ci şi familia sa, cu care s-a mutat peste ocean de aproape 25 de ani.
Nu mai vorbeste foarte bine romaneste, dar intelege, insa e lesne de inteles de ce. Pe vremea cand avea numai opt ani (in clasa a doua – n.red), parintii lui, mai precis tatal, au decis sa ia drumul SUA in cautarea “visului american”. Dar nimic nu e simplu, mai ales cand esti un strain intr-o tara straina.
Au inceput de jos, iar Alexandru Petrescu isi aduce aminte cu nostalgie de primul contact cu Occidentul. “Parintii nu stiau decat italiana si franceza, ceea ce i-a fortat intr-un fel sa inceapa de jos. Limba a fost un impediment, iar primul loc de munca al tatalui a fost de spalator de vase intr-un restaurant. Noi eram inca mici. Alaturi de mine a venit si sora mea. (…) Am mers la scoala, am urmat cursul firesc al educatiei. Ne-am adaptat si am crescut impreuna cu societatea de acolo”, a precizat tanarul intr-o discutie cu jurnalistul wall-street.ro . Conform relatarilor proprii, tatal sau lucreaza in prezent ca reparator de aere conditionate, in timp ce mama sa este vanzatoarea intr-un magazin, iar sora lucreaza in domeniul juridic.
Alexandru Petrescu, aflat pentru prima data in Romania dupa multi ani, lucreaza in prezent ca software engineering lead, dupa ce vreme de mai multi ani s-a ocupat cu dezvoltarea de programe si software si a activat in cadrul mai multor companii.
“M-am angajat la Facebook in urma cu un an de zile, iar in prezent ma ocup de eficientizarea aplicatiilor dezvoltate de Facebook pentru Android. Rolul meu este acela de a implementa solutii prin care sa fac aplicatiile sa devina si mai stabile, mai rapide si mai apropiate de utilizatori. Scopul meu final este acela de a reusi sa interconectez cei peste un milard de utilizatori pe mobil. (…) Important este sa fii pasionat de ceea ce faci. La Facebook nu conteaza cat esti de inteligent, ci poate ce mai important este sa fii dedicat si pasionat in ceea ce faci. Cand te angajezi treci printr-o perioada de teste, intr-un campus, timp de sase luni, in care te indrepti spre domeniul tau de interes. Este important sa ai o pasiune. Nu este ca un loc de munca, este o pasiune”, a spus tanarul.
Citiţi continuarea articolului pe www.wall-street.ro