O săptămână cu Lumia 920: a treia zi - telefonie şi administrarea contactelor, mesagerie şi setările telefonului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nokia Lumia 920 se descurcă foarte bine la un capitol: administrarea (şi agregarea) contactelor. Am ajuns în a treia zi cu Lumia 920 şi azi vom discuta şi despre acele funcţii pe care încă le are orice telefon.

Săptămâna cu Lumia 920 ajunge la câteva capitole pe care până şi cele mai ieftine sau mai puţin dotate telefoane le acoperă. Este vorba de telefonie şi mesageria clasică, prin SMS, apoi administrarea contactelor şi meniul de setări.

Convorbire şi SMS

Sunetul în casca Lumia 920 este foarte bun, clar, te înţelegi foarte bine cu interlocutorul şi al doilea microfon anulează destul de bine zgomotele din jur. Dacă schimbi pe modul hands-free calitatea se păstrează şi din nou se simte plusul adus de al doilea microfon. Un minus este la dialer, meniul prin care formezi orice număr. Nu există un mod predictiv ca la Galaxy S3 să scrii doar o literă şi să te ducă la o listă de contacte care s-ar potrivi. Nici măcar nu poţi scrie doar o parte din nume şi să te ajute să-ţi sugereze cine s-ar potrivi. Poţi doar să formezi un număr, iar dacă vrei un contact să-l cauţi în agendă.

Răspunzi la un apel abia după ce ai deblocat telefonul şi te decizi dacă accepţi convorbirea sau nu. Este puţin mai sigur decât la alte modele, deoarece nu poţi răspunde din greşeală în buzunar, spre exemplu. Toate modelele cu Windows Phone funcţionează la fel. Un minus al aplicaţiei de telefonie este că orice apel are locul său, nu sunt grupate sub numele unei persoane sau sub fiecare zi din săptămână. Dacă vorbeşti mult la telefon, acesta poate fi un dezavantaj, deoarece lista se încarcă foarte repede.

Aplicaţia pentru SMS-uri este destul de simplă - sau cel puţin este desenată astfel. Poţi ataşa poze (dacă foloseşti MMS-ul), ai meniul contextual şi câteva setări de bază. Un mare plus pentru orice dispozitiv cu Windows Phone 7.5 sau mai nou este că în această aplicaţie poţi aduce chat-ul de Facebook. Fiecare mesaj din reţeaua socială este marcat ca atare, pe când un SMS e marcat drept text.

Contacte şi flux de ştiri

Contactele pot fi aduse din diverse surse, cum ar fi contul de GMail, din Facebook sau Twitter, ori din cartela SIM. Acestea sunt aduse în hub-ul Persoane (People) şi aplicaţia beneficiază de un live tile pentru ecranul principal. Acum, pe lângă grupuri, poţi avea Camere (sau Rooms). Odată adusă o persoană într-o Cameră poţi partaja cu ea diverse informaţii - calendar, note, etc. Contactele, atunci când le adaugi pentru prima dată, beneficiază de mai multe câmpuri pentru informaţii şi la acest capitol Windows Phone 8 stă foarte bine, în comparaţie cu Android, iOS sau BlackBerry 10.

Agregarea contactelor într-un hub în care mai găseşti şi fluxul de ştiri din reţelele sociale este foarte bună şi prezentată clar. Acesta e un aspect cu care Microsoft a impresionat încă de la început. 

Setările din fundal

Când vine vorba de setări se poate spune că meniul este destul de încărcat. Unele care puteau fi grupate sunt lăsate singure şi astfel ai în faţă o listă întreagă de opţiuni. Spre exemplu, Bluetooth, WiFi şi reţeaua celulară puteau fi toate adunate în Date sau Conectivitate. Nu este un dezavantaj, doar că îţi trebuie un timp de acomodare ca să ştii unde este ceea ce ai vrea să schimbi.

Pe lângă setările normale de sistem, există şi partea de aplicaţii. Nu sunt foarte multe care să ofere un set de setări proprii în sistemul de operare, dar Office are aşa ceva la fel şi Internet Explorer. Mai există şi partea cu "activităţi în fundal". Aici sunt aduse acele aplicaţii care sunt sau nu permise să ruleze în fundal. Nu este chiar cel mai bun manager, se putea rezolva acest aspect cu o informare la prima deschidere a aplicaţiei, o rulezi sau nu în fundal, dar Microsoft a preferat aşa.

În meniul cu setări se poate configura şi conectarea la contul de SkyDrive pentru ca Office sau aplicaţia de cameră să salveze acolo documentele, respectiv fotografiile. BlackBerry 10 oferă acest lucru în parteneriat cu DropBox, dar SkyDrive oferă la start un spaţiu mai mare de stocare (7GB).

Per total, telefonul se achită cu bine de funcţiile elementare. Următorul pas pe care aş vrea să-l văd că-l face Microsoft ar fi modul de smart dial, gruparea diverselor setări împrăştiate şi includerea mai multor tipuri de chat în aplicaţia pentru SMS-uri - spre exemplu, Yahoo! Messenger, poate şi Skype; sau ar putea permite altor aplicaţii să-i acceseze această parte. 

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului