GALERIE FOTO Românii de la Evolio au lansat tableta pentru copii: Tabby

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Povestea „Cu capul în nori“ pe Evolio Tabby. FOTO Adevărul

Compania românească Evolio a lansat prima tabletă din România destinată copiilor. Tabby este un instrument de învăţat - cu ajutorul aplicaţiilor educaţionale preinstalate, dar şi un instrument de relaxare pentru cel mic.

Evolio Tabby este o tabletă la care au contribuit alte două companii româneşti: Kidsopia cu partea de aplicaţii educative care sunt preinstalate pe dispozitiv şi PitiClic care activează tot în domeniul software-ului educativ. În plus, tableta Evolio oferă control parental, prevenind astfel accesul la aplicaţii sau site-uri pentru adulţi.

Tabby are un ecran de 7 inci capacitiv, cameră foto, carcasa este o combinaţie de plastic cu silicon şi sistemul de operare este Android 4.0. Peste Android vine interfaţa proprie dezvoltată de producător pentru a înlesni navigarea şi pentru a uşura găsirea aplicaţiilor de către copiii mai mici.

Aplicaţiile dezvoltate de Kidsopia şi preinstalate pe Evolio Tabby sunt gândite şi realizate în concordanţă cu studiul UNICEF «Repere fundamentale pentru învăţarea timpurie a copilului de la naştere până la 7 ani» şi sunt perfecte pentru micuţii de 2 şi 3 ani, pentru copiii de grădiniţă (de la 4 la 5 ani) şi pentru cei care abia acum încep şcoala (6 şi 7 ani). Alex Iţcus manager Kidsopia

Alte dotări tehnice mai sunt procesorul de 1 GHz - nu e cazul de un dual sau un quad core -, un spaţiu de stocare de 4 GB care poate fi extins prin card SD, iar conectivitatea se realizează prin WiFi sau USB (port mini USB). Tabby mai are un buton fizic pentru blocarea oricărei comenzi.

„O tabletă care oferă copiilor posibilitatea să descopere poveşti interactive, desene animate, aplicaţii educative sau jocuri care stimulează inteligenţa. Aşa a apărut Tabby, o tabletă 100% pentru copii“, a afirmat directorul Evolio Liviu Nistoran.

Primul contact cu Tabby şi prima impresie

Tableta de la Evolio pare, la prima vedere, fix ceea ce este, o jucărie pentru copii. Are carcasă din plastic, siliconul de pe margine oferă o prindere bună, iar ecranul este mai alungit, mai îngust decât la alte tablete cu Android. Interfaţa este simplă, sub forma unor piese de puzzle aşezate în centru, iar copiii pot alege de acolo ce anume vor să facă.

Gama de aplicaţii de la Kidsopia este una destul de largă, disponibilă şi în Adevărul“. Dezvoltatorul software are şi aplicaţii plătite, dar cele de pe Tabby sunt toate gratuite.

Tableta, la prima utilizare, trebuie privită din perspectiva unui copil. Este simplă fără îndoială, aplicaţiile deservesc învăţării prin divertisment, şi este destul de rezistentă. Nu mă grăbesc să spun că ar rezista oricărui impact fizic, dar cu siguranţă rezistă unor căderi de pe masă, unor scăpări din mână. Portul USB este unul de tip mini (şi nu micro, mai popular), deoarece producătorul a dorit să evite eventualele stricăciuni pe care le-ar provoca un copil care ar introduce cablu invers. Merită cumpărată? Dacă ai un copil între 3 şi maximum 10 ani, da. Dincolo de această vârstă aplicaţiile pot să nu mai fie atât de interesante, chiar şi cele permise din Play Store (conţinutul este cenzurat). Pentru a fundamenta număratul, desenatul sau chiar cititul, Tabby este potrivită unui copil.

Tableta va fi disponibilă pe piaţă din 21 ianuarie, la un preţ de 450 de lei. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple