FOTO VIDEO Cum ar putea arăta Samsung Galaxy S11+: display cu gaură în ecran şi un ansamblu de cameră uriaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rendere neoficiale au apărut în ultimele zile ale celor trei telefoane care ar urma să alcătuiască seria Galaxy S11 a producătorului sud-coreean, iar cele mai noi oferă o privire la posibiliul design al flagship-ului S11+.

Samsung Galaxy S11+ va fi cu siguranţă unul dintre cele mai interesante smartphone-uri din 2020, atât din punct de vedere al design-ului, cât şi al specificaţiilor. În ceea ce le priveşte pe acestea din urmă, se zvoneşte deja apariţia unui procesor Exynos 9830, cu 12GB de RAM şi Android 10.

Design-ul rămâne încă un mister, deşi rendere obţinute de site-ul CashKaro ar putea să ofere mai multă claritate în privinţa acestuia.

Astfel, renderele ne prezintă un telefon cu display de 6,9 inci şi grosime de 8,8mm (10,2mm cu tot cu ansamblul de cameră), care va avea un senzor de amprentă în ecran, la fel ca în cazul lui Galaxy S10+. Ceea ce surprinde însă la acest design este ansamblul de cameră uriaş, de formă dreptunghiulară, care include cinci camere şi doi senzori. Este de aşteptat ca obiectivul principal să aibă 108MP şi zoom optic 5x.

Ecranul urmează să fie curbat, cu o cameră de tip punch-hole în display, iar butonul de pornire şi cele de volum vor fi plasate pe partea dreaptă. Portul de încărcare va fi, evident, de tip USB-C.

Din fericire, contul de twitter Ice Universe (cunoscut pentru dezvăluirea unor detalii despre smartphone-uri înainte de lansare), îi asigură pe fanii Samsung că aceste rendere nu sunt 100% precise, şi ”design-ul adevărat este mai frumos decât cel prezentat”.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort