FOTO Samsung Galaxy S4 apare în noi imagini pe un site din China

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acesta ar putea fi Samsung Galaxy S4 FOTO mobile.it168.com

Chinezii nu se lasă până nu le strică lansarea coreenilor. Cu numai câteva ore înainte de prezentarea oficială a Samsung Galaxy S4, site-ul it168 a publicat încă o serie cu imagini care arată cum ar putea arăta noul model, potrivit TechCrunch.

Acesta este al doilea set de poze apărut săptămâna aceasta cu noul terminal. În imagini se poate observa carcasa lucioasă din plastic a presupusului Galaxy S4. Materialul are o textură interesantă însă plasticul tot plastic rămâne şi în una poze putem observa o crăpătură fină a carcasei. Totuşi, marginile acestui telefon par a fi făcute din metal.

Specificaţiile tehnice sunt cele cu care ne-am învăţat deja mulţumită zvonurilor: ecran de 4,99 inci cu rezoluţie full HD, procesor octo-core Exynos 5410 tactat la 1,8Ghz, placă video PowerVR SGX 544MP3. 

Terminalul cântăreşte 138 de grame şi are o grosime de 7,7mm. Memoria RAM este de 2GB iar spaţiul de stocare de 16GB, extensibil prin card microSD. Cel mai probabil va exista şi o variantă cu 32GB spaţiu de stocare. Bateria este una mare, de 2600mAh iar camera principală va fi de 13MP.



În ceea ce priveşte funcţiile Galaxy S4 există numeroase zvonuri. Astfel, se vorbea despre Smart Scroll (feature care le-ar permite utilizatorilor să deruleze paginile cu privirea) şi Smart Pause (clipurile video s-ar opri imediat ce utilizatorul îşi ia ochii de la ecran). În imaginile chinezilor poate fi observată numai funcţia Smart Stay, disponibilă şi pe modelul Galaxy S3 iar surse apropiate companiei au declarat pentru Bloomberg că numai funcţia Smart Pause va fi disponibilă în momentul lansării şi că implementarea Smart Scroll s-ar putea face în viitor.



Samsung va lansa modelul Galaxy S4 în această seară, la New York, la ora 01.00 a României. Coreenii au investit foarte mult în marketing în ultimul timp şi au creat un “buzz’ impresionant în jurul noului smartphone. Cei de la Samsung au oferit publicului două clipuri video, o imagine oficială dar şi un spectacol în Times Square.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea