FBI şi pornografia infantilă: a întreţinut un site pentru a identifica mii de pedofili

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FBI a vrut să prindă pedofili printr-o metodă inedită. FOTO Wikimedia Commons

FBI şi industria pornografiei nu au prea multe în comun până când Biroul Federal de Investigaţii nu se gândeşte să prinde câţiva pedofili. Sau câteva mii de pedofili activi pe Internet.

FBI a întreţinut un site dedicat pornografiei infantile, în formatul 4chan, timp de două săptămâni spre finalul anului trecut. Biroul Federal a dorit să prindă pedofili, iar „capcana“ era deja întinsă, un site dedicat pedofiliei asupra căruia au preluat controlul, scrie San Francisco Chronicle.

Timp de două săptămâni, agenţii federali au fost sub acoperirea online-ului pedofili care întreţineau site-ul cu conţinut destinat pedofililor. Deşi este o practică des întâlnită ca agenţii să se infiltreze sub acoperire în tot felul de organizaţii criminale, s-ar putea ca aceasta să fie prima tentativă de prindere a infractorilor prin întreţinerea unui site de pornografie infantilă.

Pe parcursul celor două săptămâni cât site-ul a fost întreţinut de către FBI, agenţii au încercat să afle identităţile a aproximativ 5.600 de utilizatori care au distribuit peste 10.000 de fotografii cu copii. În total, pe site erau 24.000 de mesaje publicate. Printre acestea erau şi discuţii despre cum să eviţi să fii identificat de către poliţie. 

„Cum să ademenesc un copil în maşina mea“ era un subiect popular pe site. De fapt, aceste discuţii erau puncte de interes. Investigaţia este încă în desfăşurare şi cel puţin un bărbat a fost arestat.

Storify by

Mon, Jun 03 2013 01:09:12

 

Turcia şi protestele

Protestele din Turcia

Read next page

Did you find this story interesting? Be the first to like or comment.

Liked!

storify.com

Related stories

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi