Elon Musk trage un nou semnal de alarmă cu privire la inteligenţa artificială şi spune că ea poate fi cauza celui de-al Treilea Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima vreme, Elon Musk a fost unul dintre cei mai vocali oameni în ceea ce priveşte posibilitatea pericolului pe care inteligenţa artificială îl poate atrage după sine. El a vorbit din nou despre asta, ca răspuns la unele declaraţii făcute de Vladimir Putin.

De ani buni, dacă nu de decenii întregi, se tot vorbeşte despre un eventual război mondial. Ceea ce n-a reuşit primul n-a reuşit nici al doilea, astfel că încă există conflicte în lume şi nici viitorul nu pare foarte roz. Lipsa apei sau lipsa petrolului ar putea duce la declanşarea unui asemenea conflict, dar totodată şi inteligenţa artificială ar putea avea un cuvânt de spus.

Într-o serie de mesaje postate pe Twitter, Elon Musk a vorbit despre al treilea război mondial şi despre eventuala cauză a izbucnirii conflictului. Acesta vorbeşte despre China, Rusia şi toate celelalte state active în domeniul ştiinţei. Conform acestuia, competiţia pentru superioritate în inteligenţa artificială va duce la cea de-a treia conflagraţie mondială.

Avertismentul lui Elon Musk vine pe fondul unei declaraţii date de preşedintele rus, Vladimir Putin, care spunea că ”inteligenţa artificială este viitorul, nu doar pentru Rusia, ci şi pentru restul omenirii”. Putin a mai declarat că ”domeniul aduce oportunităţi uriaşe, dar şi pericole greu de prezis. Oricine va deveni liderul în acest domeniu va deveni şi liderul lumii”, concluzionează Putin.

Musk este de părere că nu neapărat un lider de stat va începe războiul, ci chiar inteligenţa artificială, care ar putea decide că o lovitură preventivă este necesară într-un anumit moment.

De asemenea, Elon Musk nu crede foarte mult în pericolul reprezentat de Coreea de Nord, deoarece un atac din partea acestora ar duce la distrugerea statului în scurt timp. Astfel, statul totalitar poate rămâne destul de jos pe lista de priorităţi.

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online