Cum ar trebui să arate publicitatea în era smartphone-urilor şi a reţelelor sociale. Sfaturi de la Facebook şi Twitter, la ICEEFest 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcin Brus, managerul Facebook CEE FOTO Octavian Palade/Adevărul

Modul în care consumăm informaţii s-a schimbat datorită reţelelor sociale şi a telefoanelor inteligente. Acum este timpul să se schimbe şi conceptul de advertising, susţin reprezentanţii Facebook, Twitter şi Sizmek, prezenţi la ICEEFest.

Marcin Brus, directorul Facebook pentru Europa Centrală şi de Est, a spus că peste cinci milioane de români folosesc reţeau socială. El le-a oferit publicitarilor români prezenţi la ICEE câteva sfaturi pentru a-şi fideliza publicul pe această reţea.

El a zis că pe Facebook marketerii trebuie să autentici, utili, distractivi, relevanţi şi atenţi la nevoile utilizatorilor. ”Trebuie să îi înţelegem pe oamenii cu care vorbim. Nu vă adresaţi întregii lumi. Un moment real de conexiune contează. Este important şi să ai un conţinut uşor de priceput. Nu spune toată povestea într-o singură postare”. Brus a vorbit şi despre importanţa smartphone-urilor şi le-a spus participanţilor să se axeze în primul rând pe dispozitivele mobile. ”Nu uitaţi că folosim telefoanele inteligente chiar şi în baie!”.

Publicitatea ca formă de conţinut

Sfaturi similare a dat şi Josh Grau, Head of Brand Strategy Twitter. “Lumea s-a schimbat mult în ultimii câţiva ani. Mobilitatea înseamnă oxigen. Din punct de vedere al marketingului este esenţial să gândeşti în principal pentru mobil. De multe ori se zice despre smartphone-uri că sunt cel de-al doilea ecran, însă încep să devină ecranul principal”.

Mai mult, advertisingul trebuie să fie o formă de conţinut şi să nu mai întrerupă conţinutul, trebuie să fie integrat.

Grau susţine că platforma la care lucrează este o unealtă puternică pentru publicitari. ”Twitter a devenit esenţial când vine vorba de apropierea publicitarilor de utilizatori. Twitter creează o punte între pulsul planetei utilizatorilor şi lucrurile care îi interesează. Trăim într-o lume a newsfeed-urilor şi Twitter îmbină ştirile de ultimă oră şi lucruri de care sunt oamenii interesaţi”.

”66% din utilizatorii de Twitter caută ceva pe Twitter cel puţin odată pe zi. 62% cred că Twitter este cea mai rapidă sursă de ştiri. Mai este şi partea de conexiune interumană. Sunt 255 de milioane de persoane pe platformă”, a mai spus Grau, la ICEEFest.

E foarte important pentru publicitari să reacţioneze la alte postări de pe platformă, dar şi mai important este ca brandurile să aleagă bine momentele la care reacţionează şi să se gândească la implicaţii.

Reţelele sociale, mai populare decât pornografia

”Socializarea a bătut pornografia, trecând pe locul întâi în clasamentul celor mai populare activităţi de pe Internet. Chiar trebuie să fim prezenţi în acest mediu. Eu am o problemă când stau pe reţelele sociale. Văd un brand cu o campanie care constă în publicare de fotografii şi de clipuri video de pe Youtube. Aceasta nu este o campanie socială. Publicul nu va interacţiona prea mult cu aşa ceva”, a explicat, la ICEEFest, Tej Rekhi, de la compania specializată în digital advertising Sizmek.

Rekhi a vorbit şi despre metodele prin care publicitarii pot ţinti mai bine diverse grupuri de utilizatori. El este de părere că cookies-urile – informaţiile adunate site-uri de la utilizatori – sunt pe moarte.

”Industria noastră este construită pe baza datelor. Ne permite să ghicim mult mai bine publicul ţintă. Fundaţia digitală este construită pe cookies. Cu ele putem face targetare, atribuire, putem numără unicii. Dar trebuie să luăm în considerare că trei din zece persoane îşi şterg cookie-urile în fiecare lună, iar Safari blochează cookie-urile. 60% din sistemele de operare pentru mobil nu acceptă cookie-uri şi aplicaţiile nu pot comunica una cu cealaltă” 

Mai multe pentru tine:
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat