Cum a reuşit o dronă să descopere epava unei nave de război japoneze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este pentru prima dată când cineva a reuşit să localizeze epava unui portavion japonez din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Nava de cercetare Petrel a organizaţiei Vulcan, alături de două vehicule robotizate, a reuşit să descopere Kaga, un portavion japonez, scufundat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în cursul Bătăliei de la Midway, cea mai importantă bătălie navală din războiul din Pacific.

Este pentru prima oară când cineva descoperă un portavion japonez din acea perioadă, iar aceasta a fost şi cea mai amplă misiune de cercetare a echipei de pe Petrel, arată AP. Aceasta a petrecut câteva săptămâni, verificând întregul câmp de bătălie, o zonă de peste 1000 kilometri pătraţi.

Kaga a fost găsită la aproximativ 5400 de metri adâncime, cu ajutorul unei drone autonome subacvatice, proiectată să caute urme ale epavelor pentru o perioadă de până la 20 de ore. În cazul în care aceasta se întoarce cu dovezi ale unei descoperiri, un alt vehicul este trimis de echipă pentru verificări. Este un proces destul de lent, însă unul mai util decât folosirea constantă a unor vehicule controlate de la distanţă.

Această descoperire constituie mai mult decât un motiv de mândrie pentru cei de la Vulcan, indicând şi faptul că astfel de tehnici ar putea fi folosite pentru completarea unor goluri importante din istoria bătăliilor navale.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare