Cum a ajuns Lisa Su să fie cel mai bine plătit CEO din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: AMD

De când Lisa Su a devenit şefa AMD, compania a ajuns de la limita falimentului la a fi una dintre cele mai bine cotate la bursă.

Cu un asemenea succes, vine şi un pachet salarial pe măsură, astfel că Lisa Su a devenit cel mai bine plătit CEO din lume anul trecut, obţinând o sumă de 58,5 milioane de dolari, conform sondajului anual realizat de Associated Press, care măsoară compensaţiile primite de şefii marilor companii.

Su a devenit astfel prima femeie care tronează în vârful acestei liste, iar avansul pe care l-a avut faţă de locul al doilea este considerabil, CEO-ul Discovery, David Zaslav, încasând ”doar” 45,8 milioane de dolari.

Salariul lui Su a crescut de patru ori faţă de anul trecut, graţie performanţelor avute. Într-adevăr, nimeni nu poate contesta reuşitele pe care le-a înregistrat AMD cu Su la cârmă, acţiunile la bursă crescând de la 3$ la aproape 55$ în cei 5 ani de când ea a devenit CEO.

Primii 10 CEO din topul realizat de AP. Foto: TechSpot

Mai mult, AMD a devenit un real competitor pentru dominarea celor de la Intel în ceea ce priveşte procesoarele. De la introducerea arhitecturii Zen, procesoarele AMD au devenit din ce în ce mai populare, aflându-se constant pe lista celor mai bine vândute astfel de produse pe Amazon şi fiind apreciate chiar şi de „părintele Linux-ului”, Linus Torvalds, aşa cum arată cei de la TechSpot.

Pe listă s-au aflat 20 de femei şi 309 bărbaţi. Pachetul salarial al lui Su este dublu faţă de următoarea femeie din top, Marilyn Hewson, CEO-ul Lockheed Martin, care a încasat 24,4 milioane de dolari. Este important de notat şi faptul că lista include doar şefii care au deţinut această poziţie pentru cel puţin doi ani, pentru a evita includerea bonusurilor de instalare în pachetul salarial.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune