Care sunt telefoanele cu cele mai bune camere foto de pe piaţă. Primele două se află la egalitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul 2017 a fost unul extrem de bogat în lansări. Apple, Samsung, LG, Google, Huawei, toate aceste companii au lansat sau vor lansa noi vârfuri de gamă, care se pot lăuda cu camere foto care pozează la un nivel foarte ridicat.

Site-ul de teste pentru camerele telefoanelor mobile şi nu numai, DxOMark, a luat toate flagship-urile premium de pe piaţă şi le-a supus unui test. Rezultatul nu este unul foarte surprinzător. Telefoanele au fost notate cu un scor cuprins între 10 şi 100. Primele două, într-un mod mai mult sau mai puţin evident, au fost Samsung Galaxy Note 8 şi iPhone 8 Plus.

Fiecare terminal premium a avut punctele lui forte, funcţii la care a excelat, şi funcţii la care a fost depăşit. De exemplu, dacă Note 8 dă dovadă de detalii şi culori incredibile în pozele sale, el suferă la capitolul video, unde de multe ori filmează blurat. Ambele terminale premium au primit scorul de 94.

Dacă eşti pasionat de fotografiile realizate cu telefonul mobil, şi îţi pasă foarte tare de camera cu care acesta vine echipat, unul dintre aceste două modele îţi va satisface cu siguranţă gusturile. Însă, dacă vrei să mai aştepţi două săptămâni, Google şi Huawei vor lansa noile flagship-uri, care vor dispune, mai mult ca sigur, de camere foto de excepţie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare