Bill Gates visează la un viitor interesant: Până în 2035, nu vor mai fi ţări sărace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bill Gates, fondator Microsoft, şi-a publicat scrisoarea anuală adresată umanităţii în care menţionează 3 mituri false cu privire la ţările sărace, spunând că peste 20 de ani nu va mai fi nicio ţară săracă în lume. Cât despre el, va continua să fie filantrop, dar e dispus să se implice mai mult în Microsoft.

Cele trei mituri la care Bill Gates face referire în scrisoarea sa sunt: ţările sărace sunt condamnate la sărăcie, ajutorul extern este o mare risipă şi salvarea vieţilor oamenilor duce la suprapopulare. Acest ultim punct a fost demontat în câteva cuvinte de către Melinda Gates. „Viitorul este sustenabil, când investim în cei săraci, nu când insistăm pe suferinţa lor“, a spus aceasta.

Până în 2035, nu va mai fi nicio ţară săracă în lume. Bill Gates

Ritchie King, jurnalistul Quartz, a vorbit cu Bill Gates despre scrisoarea sa, despre sărăcie şi planurile de viitor ale fondatorului Microsoft. Gates face referire la Coreea de Sud drept un model de ţară care a reuşit să-şi finalizeze cu bine progresul şi acum este considerată o naţiune de primă mână. Spre statutul de ţări care să se dezvolte suficient de multe ţinteşte şi el cu previziunea din scrisoarea sa şi se bazează pe faptul că în fiecare ţară considerată de lumea a treia se fac progrese, chiar dacă nu în mod egal pe tot cuprinsul lor. 

Gates a spus că, în acest moment, îi dedică fundaţiei circa două treimi din timpul său, dar şi Microsoft va beneficia de mai multă atenţie, dacă i se va cere asta. „Conducerea va decide asta, pe măsură ce finalizează procesul de alegere a unui nou director; voi discuta cu acesta cu privire la ceea ce doreşte. [...] S-ar putea să fie o creştere [a timpului dedicat] în primul an sau doi, în funcţie de ceea ce doresc“, a spus Gates.

Fondatorul Microsoft a spus că, mai nou, îşi petrece o parte din timp şi cercetând proiecte noi în Silicon Valley, prin intermediul investitorilor care mizează pe startup-uri. „E mereu fascinant să vezi noile oportunităţi pe care le identifică aceste companii“, a spus Gates. De o asemenea oportunitate a profitat şi el în anii '70, când a fondat Microsoft şi computerele personale erau la început.

Află mai multe despre Microsoft: 

Bine aţi venit în viitor! Coborâţi? Microsoft a creat un lift care ştie la ce etaj vrei să ajungi

Bancomatele, vulnerabile din cauza încheierii suportului pentru Windows XP

Microsoft, atacată de hackeri: atacatorii au avut acces la mailurile angajaţilor

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!