Albania închide TikTok pentru că incită la violența în rândul copiilor

0
Publicat:

Cabinetul albanez a decis joi să închidă TikTok timp de 12 luni, acuzând platforma populară de video-sharing că incită la violență și intimidare, în special în rândul copiilor.

Aplicația TikTok FOTO: EPA-EFE

Ministrul Educației, Ogerta Manastirliu, a anunțat că autoritățile lucrează deja cu furnizorii de internet și cu platformele online pentru a pune în aplicare interdicția. „Decizia va fi implementată în câteva zile sau, cel târziu, într-o săptămână”, a precizat aceasta.

Autoritățile au organizat 1.300 de întâlniri cu aproximativ 65.000 de părinți, care au susținut închiderea sau restricționarea platformei. De asemenea, Manastirliu a subliniat că autoritățile sunt în contact cu TikTok pentru a introduce măsuri de siguranță, inclusiv filtre de control parental și traducerea aplicației și în limba albaneză, scrie apnews.com.

Opoziția a criticat măsura guvernului, considerând-o un atac asupra libertății de exprimare. Partidele de opoziție au anunțat organizarea unui protest pe 15 martie, considerând interdicția drept „un act de intoleranță față de gândirea liberă”.

Guvernul a inițiat această măsură anul trecut, după ce un adolescent a înjunghiat mortal un alt tânăr în noiembrie, în urma unei dispute care a început pe TikTok.

TikTok nu a răspuns imediat solicitării de a comenta decizia autorităților albaneze. Când prim-ministrul Edi Rama a anunțat în decembrie că intenționează să închidă platforma de socializare, TikTok a cerut „clarificări urgente din partea guvernului albanez” cu privire la cazul adolescentului înjunghiat.

Joi, Rama a declarat că se află într-un „dialog pozitiv cu compania”, care urmează să vină curând în Albania pentru a propune „o serie de măsuri pentru creșterea siguranței copiilor.”

Compania a declarat că nu a găsit „nicio dovadă că agresorul sau victima aveau conturi pe TikTok și că mai multe rapoarte au confirmat, de fapt, că videoclipurile care au dus la acest incident au fost postate pe o altă platformă, nu pe TikTok”.

Potrivit cercetătorilor, copiii albanezi reprezintă cel mai mare grup de utilizatori TikTok din țară. Părinții sunt din ce în ce mai îngrijorați după apariția unor rapoarte care indică faptul că unii copii au fost inspirați de conținutul de pe rețelele sociale să ducă cuțite la școală. Autoritățile au intensificat prezența poliției în unele școli și au implementat alte măsuri, inclusiv programe de formare pentru profesori, elevi și părinți.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți