Acesta e jocul The Avengers pe care nu îl vei juca niciodată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marvel are câteva jocuri create după personajele şi filmele sale, dar The Avengers n-a mai ajuns să fie unul. Iată cum ar fi arătat.

Marvel scoate filme şi seriale pe bandă rulantă. În acelaşi timp, aproape de fiecare dată, respectivele filme sunt însoţite de jocuri video menite să vă ancoreze şi mai mult în povestea acelor personaje.

Dacă s-ar fi materializat, un joc Avengers ar fi reuşit să ne atragă cu succes atenţia prin intermediul câtorva caracteristici unice. În primul rând, este first person. Această particularitate înseamnă că jucătorii, pentru prima oară, ar fi putut finaliza misiuni prin pielea celor mai îndrăgite caractere, indiferent dacă este vorba Thor, Iron Man, Hulk, Captain America sau ceilalţi.

Din păcate, acest titlu nu a mai ajuns la public din cauza problemelor financiare ale THQ, dezvoltatorul din spatele proiectului. Dacă vă aduceţi aminte, în urmă cu câţiva ani, studiourile THQ au intrat în faliment, iar proiectele aflate în dezvoltare au fost anulate. Cu alte cuvinte, nu compania Marvel este vinovată de destinul jocului Avengers.

Vezi toate detaliile despre jocul The Avengers

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”