STUDIU Omul de Cro-Magnon avea un chip acoperit de noduli benigni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de Cro-Magnon avea un chip marcat de numeroşi noduli benigni, dintre care unul mare în frunte: suferea în fapt de o boală genetică, potrivit unei echipe de cercetători francezi condusă de doctorul Philippe Charlier, scrie AFP.

Descoperit în 1868 într-o peşteră de la Eyzies (departamentul Dordogne), scheletul de Cro-Magnon 1 este cel al unui bărbat din specia Homo Sapiens de acum 28.000 de ani. 

La 150 de ani de la descoperirea sa, fosila, al cărui craniu este conservat la Muzeul Omului din paris, a fost reexaminat şi reprodus de medicul legist şi antropologul Philippe Charlier şi de către alţi cercetători între care paleoantropologul Antoine Balzeau. 

Ca urmare a acestor cercetări, "am fãcut o propunere de diagnostic: el suferea de neurofibromatozã de tipul 1", a declarat pentru AFP Philippe Charlier.

Această maladie genetică duce la apariţia unor tumori benigne ale nervilor periferici, uneori superficiale sau profunde (neurofibroame), precum şi la formarea de pete pe piele. 

Lucrările echipei au fost publicate vineri în revista medicală Lancet. 

Echipa, condusă de dr. Charlier de la Universitatea Versailles-Saint-Quentin-en-Yvelines (UVSQ), a examinat antropologic şi medical Omul de Cro-Magnon şi a efectuat o micro-scanare la Muzeul Naţional de Istorie Naturală (MNHN).

Specialiştii au comparat datele cu cele provenite din diverse colecţii anatomice şi patologice din Franţa, ceea ce le-a permis să propună acest diagnostic.

Craniul Omului de Cro-Magnon "prezintă o leziune la nivelul frunţii care corespunde cu prezenţa unui neurofibrom", care ar fi erodat osul", a explicat Philippe Charlier. "Canalul său auditiv intern stâng era de asemenea deteriorat, cel mai probabil de o tumoare care a crescut", adaugă specialistul. 

După această propunere de diagnostic, "am realizat o reconstrucţie realistă a feţei acestui om de vârstă medie, ţinând cont de patologia sa", a precizat antropologul. 

Chipul conturat a fost prezentat cu numeroase neurofibroame: un mare nodul pe frunte, altele mai mici pe arcadele sprâncenelor, altele lângă nas şi buze. "Erau peste tot", a spus omul de ştiinţă.

Cercetătorii au ales să-l prezinte pe acest om modern "cu o barbă abundentă". 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire