Rusia pleacă de pe Staţia Spaţială, iar americanii nu vor mai avea transport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a anunţat că se va retrage de pe Staţia Spaţială Internaţională în 2024, iar americanii nu vor mai avea navete care să ducă astronaţii în spaţiu.

Potrivit Agenţiei Spaţiale din Rusia, ruşii se vor retrage de pe laboratorul spaţial în 2024, în momentul când contractul cu Statele Unite se va încheia. În momentul de faţă, după ce americanii au renunţat la a mai folosi navetele proprii pentru a ajunge pe Staţie, au încheiat un contract cu ruşii şi folosesc module Soiuz pentru a ajunge în spaţiu.

Modulele ruseşti vor fi eliminate de pe Staţia Spaţială Internaţională, iar Agenţia a anunţat că intenţionează să construiască un laborator propriu în spaţiu.

Staţia Spaţială e locul unde americanii şi ruşii lucrează, uneori, la comun fără nicio problemă, indiferent de conflictele de pe Pământ. Cu toate acestea, Staţia este separată în două, ruşii având propriile lor experimente. Anul trecut, pentru prima oară, Moscova a ameninţat americanii că-i vor lăsa pe Terra dacă Rusia va mai fi sancţionată. „Le propun americanilor să-şi trimită astronauţii pe Staţie cu ajutor unei trambuline“, a declarat vice prim-ministrul rus.

De asemenea, ruşii vor trimite o navetă fără pilot pe Lună şi vor să trimită acolo şi oameni, după 2030. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical