Primele imagini din spaţiu cu satelitul sovietic. Cum arăta înainte şi după ce a fost distrus de Rusia
0Bucăţi din satelitul sovietic distrus de Rusia pe orbită luni au fost filmate şi fotografiate cu ajutorul unui telescop al companiei americane Numerica Corp., care monitorizează deşeurile spaţiale, potrivit Space.com.
Înregistrarea prin telescop a surprins doar câteva din cele peste 1.500 de bucăţi care au rezultat din distrugerea satelitului Cosmos 1408. Numerica, cea care a realizat „imaginile cu câmpul de deşeuri creat de testul rusesc cu armă anti satelit împotriva #Cosmos1408”, are o reţea globală de telescoape şi software de urmărire cu ajutorul cărora ajută la monitorizarea spaţiului, potrivit informaţiilor de pe propriul site.
Staţia Spaţială Internaţională (ISS) trece la fiecare 90 de minute prin dreptul câmpului de reziduuri rămase din satelitul sovietic. ISS orbitează în jurul Pământului la o altitudine de 400 de kilometri. LeoLabs, o altă companie care monitorizează deşeurile spaţiale, sugerează că reziduurile de la satelitul Cosmos 1408 plutesc la altitudini între 440 şi 520 de kilometri deasupra Terrei, potrivit Digi24.
Pe ISS se află un echipaj de 11 astronauţi, dintre care doi sunt ruşi. Când au fost detectate deşeurile de la satelitul distrus, echipajul a fost trezit din somn, iar astronauţilor americani şi cosmonauţilor ruşi li s-a solicitat închiderea sasurilor de la majoritatea modulelelor staţiei, cu excepţia celor care asigură legătura între zona americană şi cea rusă a ISS.
Programul Ţelina
Satelitul distrus marţi de Rusia cu o rachetă trasă de pe Pământ făcea parte din vechiul program de informaţii Ţelina, lansat în anii 1960 de Uniunea Sovietică. Ideea programului era de a împrejmui Pământul cu sateliţi spion pentru a capta şi filtra emisiile electromagnetice. Aproximativ patruzeci de mici sateliţi Ţelina-O au fost lansaţi între 1968 şi 1982, fiecare având o durată de viaţă estimată la şase luni.
Apoi, sateliţi mai mari, Ţelina-D (aproape 70 au fost lansaţi în decursul a douăzeci şi cinci de ani, inclusiv cel distrus luni), au preluat controlul pentru a oferi o cercetare şi mai detaliată a celor mai interesante surse radio. Analiştii occidentali au observat că din 1972, sateliţii de acest tip au fost plasaţi pe orbită la 45 de grade unul de celălalt, aparent pentru a maximiza acoperirea lor. Deoarece Ţelina D a folosit orbite similare cu sateliţii meteo Meteor din prima generaţie, nu au prezentat semne de activitate, în Occident, aceştia fiind iniţial identificaţi greşit ca meteoriţi. Scopul iniţial al programului Ţelina a fost limitat la detectarea şi identificarea surselor transmisiilor radio. Cu toate acestea, în timpul testelor de zbor, sateliţii şi-au demonstrat şi capacitatea de a determina tipul, caracteristicile şi performanţa ţintelor lor.
Explozia a generat o puzderie de fragmente metalice. Noul şef de la NASA, Bill Nelson, s-a declarat „şocat şi indignat“ de această „acţiune iresponsabilă“ şi le-a cerut celor şapte astronauţi (printre care şi doi ruşi) de pe Staţia spaţială internaţională (ISS) să se ascundă pe o navetă fixată pe staţie, gată să fugă dacă vreun proiectil metalic ar fi lovit Staţia Spaţială, avariind-o şi făcând-o nesigură şi periculoasă pentru oameni.
Efectele negative sunt în continuare perceptibile, iar norul de resturi metalice continuă să graviteze pe orbită.
Din surse ale ministerului rus al apărării, citate de Novaia Gazeta, s-a aflat că racheta care a lovit cu succes ţinta a fost trasă din zona Mării Barents. NG mai spune că dintre cei trei experţi independenţi contactaţi de ziar pentru a analiza şi comenta incidentul, doi nu au crezut iniţial în realitatea lui şi au afirmat că un asemenea tir precis nu e posibil, înainte de a se înclina în faţa evidenţei.