NASA va transforma Nexus One şi Nexus S în sateliţi şi îi va lansa în spaţiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

NASA plănuieşte să lanseze în spaţiu sateliţi mici şi ieftini, dar bazaţi pe echipamentele din smartphone-urile actuale. Aceşti sateliţi sunt denumiţi PhoneSats şi au la bază un Nexus One fabricat de HTC şi un Nexus S fabricat de Samsung, potrivit „Mashable”.

NASA a detaliat pe site-ul propriu că aceste smartphone-uri întrunesc o mare parte din necesităţile unui satelit, cum ar fi un procesor rapid, un sistem de operare adaptabil, camere de fotografiat bune şi receptoare GPS. „Acest proiect va permite inginerilor să vadă ce pot realiza cu tehnologii comerciale, deja existente, în loc să dezvolte echipamente noi la costuri mai ridicate”, a mai adăugat agenţia spaţială.

Prima misiune, PhoneSat 1.0, va folosi echipamentul din smartphone-ul Nexus One şi scopul principal este să fie funcţional o perioadă scurtă de timp, dar suficient pentru a trimite către Pământ imagini din spaţiu. În plus, nanosatelitul va trebui să monitorizeze şi ce impact are ieşirea în spaţiu asupra componentelor sale.

PhoneSat 2.0 foloseşte componentele dintr-un Nexus S, ceea ce înseamnă un hardware mai bun. Acesta va avea şi un transmiţător radio de bandă S care funcţionează între frecvenţele 2,60 şi 3,95 GHz. Astfel, inginerii NASA îl vor putea controla de la sol. În plus, acest nanosatelit va fi dotat şi cu panouri solare, pentru zboruri mai lungi, dar şi cu un modul GPS.

Fiecare astfel de satelit va fi construit sub forma unui cub cu latura de zece centimetri.

Costul total al proiectului este de 3.500 de dolari, iar prima lansare se va face până la finalul anului. Astfel, vor fi trimişi în spaţiu trei sateliţi, doi PhoneSat 1.0 şi unul PhoneSat 2.0, cu o rachetă Antares în cadrul zborului OSC (Orbital Sciences Corporation). Aceşti sateliţi ieftini vor oferi inginerilor misiunii informaţii despre cât de viabile sunt proiectele ieftine şi realizate cu tehnologia deja existentă. Mai mult, dat fiind că tehnologiile din smartphone-uri evoluează constant, şi sateliţii vor putea fi actualizaţi mult mai repede decât în prezent.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”