FOTO VIDEO Motoarele care au dus primii oameni pe Lună au fost identificate şi vor fi duse la muzeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre motoarele recuperate de echipa lui Jeff Bezos de pe fundul oceanului FOTO Bezos Expeditions

La 44 de ani şi trei zile de când au fost folosite pentru a duce în spaţiu capsula Apollo 11, motoarele rachetei au fost găsite şi identificate pe fundul oceanului de o expediţie finanţată de şeful Amazon, Jeff Bezos.

În martie 2012 Jeff Bezos a început o expediţie privată pentru descoperirea şi scoaterea la suprafaţă a motoarelor folosite de apollo, care i-a dus pe Buzz Aldrin, Neil Armstrong şi Michael Collins pe Lună. Acestea s-au prăbuşit în Oceanul Atlantic după ce şi-au consumat combustibilul, iar misiunea lor a ajuns la final. Forţa impactului şi faptul că au ajuns pe fundul oceanului, la 4,3 kilometri adâncime, le-a făcut aproape de nerecunoscut.

În martie anul acesta, Bezos a declarat că echipa sa a reuşit să recupereze două motoare F1, dar nu era sigur dacă acestea aparţin misiunii Apollo 11 sau celor 12 rachete Saturn V care au zburat între 1967 şi 1973, fiecare echipată cu cinci motoare, potrivit "Huffington Post".

"A fost un secret pe care oceanul nu a vrut să-l dezvăluie rapid. Componentele erau erodate după 43 de ani de stat sub apă, iar numerele de identificare erau acoperite", a declarat Bezos. O echipă de la Centrul Spaţial din Kansas a fost responsabilă pentru identificarea acestor motoare. De asemenea, ei au trebuit să le cureţe şi să facă motoarele potrivite pentru aşezarea lor într-un muzeu.

Momentul când cercetătorii au realizat că au de-a face cu motoare de la Apollo 11 a venit atunci când au descoperit cifra "2044". "2044 este numărul de identificare al companiei Rocketdyne, care poate fi corelat cu numărul NASA 6044, care aparţine motorului cu numărul 5 de la Apollo 11", a confirmat Bezos.

Odată descoperită originea motorului, echipa de la Centrul din Kansas va trebui să muncească asiduu pentru refacerea motoarelor, afectate de coroziune. Potrivit declaraţiilor reprezentanţilor muzeului, vor mai trece doi ani până când motoarele vor fi refăcute. Jeff Bezos a primit acordul NASA pentru a lucra la refacerea motoarelor, deşi agenţia spaţială rămâne proprietarul de drept al artefactelor şi va decide la ce muzeu vor fi expuse.

Ne găsiţi şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €