Europa alege cinci operatori de rachete pentru lansarea sateliților

0
Publicat:

Comisia Europeană și Agenția Spațială Europeană (ESA) au transmis că au selectat cinci operatori de lansări spațiale pentru plasarea pe orbită a sateliților europeni de mici dimensiuni, o inițiativă menită să stimuleze concurența, informează AFP, scrie Agerpres.

Agenţia Spaţială Europeană SURSA: Shutterstock

Un contract-cadru a fost semnat cu Arianespace, compania care comercializează rachetele Ariane 6, Vega și Vega-C, precum și cu patru start-upuri care nu au efectuat încă lansări pe orbită – Isar Aerospace și Rocket Augsburg Factory (RFA) din Germania, Orbex din Regatul Unit și PLD Space din Spania.

Lansarea inaugurală a rachetei Ariane 6 este programată pentru perioada 15 iunie și 31 iulie, în timp ce ultima rachetă Vega urmează să fie lansată în cursul verii. Vega-C urmează să se întoarcă pe rampa de lansare „înainte de sfârşitul anului”, după ce a fost oprită la sol din cauza unei defecţiuni, potrivit directorului general al ESA, Josef Aschbacher.

Selectarea celor cinci furnizori în cadrul programului "Flight Ticket Initiative" are drept scop „încurajarea creării de noi sisteme de lansare europene prin intermediul unei competiţii deschise”, conform ESA. UE şi ESA vor deveni astfel „clienţi ancoră” pentru aceşti operatori, „încurajând actorii europeni emergenţi să se maturizeze şi să îşi ofere serviciile”, potrivit comisarului european pentru spaţiu, Thierry Breton.

Acesta intenţionează să pună în aplicare o „preferinţă europeană clară” în cadrul Uniunii în ceea ce priveşte serviciile de lansare şi astfel să evite astfel utilizarea lansatoarelor americane ale SpaceX sau chiar indiene.

Demersul implică, în special, discuţii cu statele membre ale UE, „inclusiv ministerele Apărării”, pentru favorizarea lansatoarelor europene în vederea dezvoltării autonomiei europene în sectorul spaţial, a explicat Breton cu ocazia conferinţei spaţiale a UE de la Bruxelles.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”