Cu cât şederea pe orbită a astronauţilor este mai lungă, cu atât sistemul lor osos este mai deteriorat şi recuperarea este mai grea | STUDIU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă

Astronauţii se recuperează greu în urma pierderii de masă osoasă suferite în timpul perioadei petrecute în imponderabilitate, şi chiar şi după un an de la revenirea pe Pământ aceasta rămâne incompletă, conform unui studiu, publicat joi, în jurnalul Scientific Reports. Potrivit cercetării, cu cât şederea pe orbită este mai lungă, cu atât sistemul osos este mai deteriorat.

Atrofia osoasă cauzată de absenţa gravitaţiei, asemănătoare cu osteoporoza, a fost mult timp studiată la bordul staţiilor spaţiale. Plutirea în imponderabilitate este plăcută, însă astronauţii trebuie să efectueze câteva ore de exerciţii fizice pe zi pentru a limita daunele produse la nivelul sistemului musculo-scheletic de această inactivitate. Ceea ce este mai puţin cunoscut este timpul necesar pentru a se recupera după ce revin pe Pământ, conform Agerpres.

Cu ajutorul noilor tehnici de imagistică 3D, un studiu efectuat pe 17 astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), a demonstrat că recuperarea rămâne incompletă, chiar şi după un an.

Cercetările au demarat în 2015 la iniţiativa lui Steven Boyd, director al Institutului McCaig pentru sănătate osoasă de la Universitatea din Calgary, Canada. Boyd şi colegii săi au analizat scheletele a 14 bărbaţi şi trei femei înainte de zborul lor spaţial, la revenirea lor pe Pământ, după şase luni şi apoi după 12 luni de la aterizare.

Ei au efectuat în mod special o investigaţie numită scintigrafie osoasă a tibiei (care suportă aproape întreaga greutate a corpului) şi a osului radius (antebraţ) pentru a le evalua densitatea şi rezistenţa la fractură. În acelaşi timp au fost luate în calcul efectele exerciţiilor fizice practicate în imponderabilitate şi la revenirea pe Pământ. 

Rezultatul: la un an de la zbor, 16 astronauţi au prezentat o resorbţie incompletă a tibiei, care îşi pierduse până la 2% din densitatea osoasă comparativ cu perioada premergătoare zborului. Cu cât şederea pe orbită era mai lungă (6-7 luni), cu atât sistemul osos era mai deteriorat. 

După 12 luni, nouă dintre astronauţi nu îşi reveniseră complet. Daunele sunt comparabile cu un deceniu de pierdere de masă osoasă pe Pământ, sau mai mult. 

"Demonstrăm, totodată, că arhitectura osoasă este permanent alterată", a declarat pentru AFP doctor Steven Boyd, co-autor al studiului. 

"Microgravitaţia (imponderabilitatea) este cea mai drastică inactivitate fizică care există", a comentat Guillemette Gauquelin-Koch, specialistă în medicină spaţială la Agenţia spaţială franceză (CNES). "Chiar şi cu două ore de sport pe zi, este ca şi cum ai sta în pat restul de 22 de ore", a adăugat medicul care nu a fost implicat în studiu. 

Astronauţii de pe ISS au la dispoziţie de câţiva ani un nou aparat dezvoltat de NASA, Ared (Advanced Resistive Exercise Device), care exercită asupra corpului o rezistenţă asemănătoare gravitaţiei, permiţând flexiunea picioarelor, a bicepşilor, a muşchilor abdominali.

Pentru viitoarele zboruri cu echipaj uman către Marte -peste mai mult de şase luni - acest lucru reprezintă în orice caz un obstacol, care se adaugă problemelor radiaţiilor cosmice şi impactului psihologic al unei izolări prelungi..

Mai multe pentru tine:
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume