Creierul uman a pierdut, în decurs de trei milenii, 10 la sută din dimensiunile sale. Explicaţiile oamenilor de ştiinţă

Creierul uman a pierdut, în decurs de trei milenii, 10 la sută din dimensiunile sale. Oamenii de ştiinţă sunt conştienţi de acest fapt, dar au avut dificultăţi în a-l explica. O echipă de biologii, antropologii şi cercetătorii americani în neuroştiinţe cred, totuşi că micşorarea creierului ar putea fi legată de schimbul de cunoştinţe şi de luarea deciziilor la nivel de grup.

Oamenii au un creier considerat „mare”, care la începutul evoluţiei şi-a mărit dimensiunile. În urmă cu 20.000-30.000 de ani, omul de Cro-Magnon şi Homo sapiens aveau printre cele mai mari creiere cunoscute. Dar în urmă cu aproximativ 3.000 de ani, în timpul actualei ere geologice, a Holocenului, dimensiunea creierului uman a început să scadă, conform Digi 24. 

Dimensiunile sale s-au micşorat clar, de la 1.500 la 1.350 centimetri cubi. Cu alte cuvinte, şi-a pierdut cam 10 la sută din volum, o pierdere echivalentă cu o minge de tenis. Oamenii de ştiinţă ştiu de mult timp despre acest fenomen, dar au avut dificultăţi în a explica cauzele acestuia. 

De curând, o echipă de biologi, antropologi şi specialişti în neuroştiinţe de la universităţile Dartmouth şi Boston din Statele Unite ale Americii pare să se fi apropiat de rezolvarea acestui mister. Aceştia au publicat rezultatele unui studiu pe platforma ştiinţifică Frontiers in Ecology and Evolution. 

Potrivit acestor cercetători, reducerea dimensiunii creierului uman este legată de utilizarea inteligenţei colective în societăţile umane. „Oamenii trăiesc în grupuri sociale în care mai multe creiere contribuie la apariţia inteligenţei colective”, spun ei. Prin urmare, micşorarea creierului ar putea fi legată de schimbul de cunoştinţe şi de luarea deciziilor la nivel de grup. 

Potrivit oamenilor de ştiinţă, furnicile sunt cheia pentru a înţelege mecanismele care au dus la micşorarea dimensiunii creierului uman. Această specie are în comun cu oamenii aspecte legate de viaţa socială, cum ar fi luarea deciziilor colective, diviziunea muncii şi producerea hranei. Oamenii de ştiinţă au pornit de la principiul că aceste asemănări ar putea indica în general ce factori pot influenţa schimbările în dimensiunea creierului uman. 

Prin urmare, au fost studiate dimensiunea creierului furnicilor şi consumul de energie al acestora. În acest fel, oamenii de ştiinţă au înţeles că inteligenţa colectivă şi diviziunea muncii au jucat un rol în variaţia dimensiunii creierului. Într-adevăr, dimensiunea creierului furnicilor scade atunci când acestea împărtăşesc cunoştinţe şi se specializează într-o sarcină individuală. Creierul consumă mai puţină energie dacă are mai puţine cunoştinţe de stocat şi trebuie să facă doar o sortare simplificată a informaţiilor colectate. Prin urmare, creierul nu mai trebuie să fie la fel de mare ca în trecut la furnici. Cam la fel se întâmplă şi la oameni. 

Dimensiunea creierului nu determină inteligenţa umană

Deşi este de netăgăduit faptul că dimensiunea creierului nostru a scăzut de-a lungul mileniilor, nu înseamnă că oamenii sunt mai puţin inteligenţi decât înainte. Potrivit unui studiu ştiinţific internaţional din 2015, coordonat de Universitatea din Viena, dimensiunea creierului nu determină inteligenţa umană. Conexiunea adecvată a materiei albe şi a materiei cenuşii este mult mai importantă decât masa cerebrală în sine. 

În schimb, studiul privind motivele micşorării creierului sugerează că „un grup de oameni este mai inteligent decât cea mai inteligentă persoană individuală din grup”, spune unul dintre coautorii studiului, doctorul James Traniello de la Universitatea din Boston.