Cercetătorii au descoperit că mamutul lânos a dispărut cu aproape 4.000 de ani mai repede din cauza oamenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mamut lânos, statuie Barcelona.

Un nou studiu a constatat că oamenii au jucat un rol major în dispariţia mamuţilor lânoşi, a constatat un grup internaţional de cercetători, informează agenţia Xinhua şi Science Daily.

În cercetarea publicată joi, o echipă de oameni de ştiinţă condusă de Universitatea din Adelaide, Australia, şi Universitatea din Copenhaga, Danemarca, a cartografiat calea de 20.000 de ani către extincţie a mamutului lânos şi s-a descoperit că dispariţia mamutului lânos a fost accelerată de oameni cu până la 4.000 de ani în anumite zone ale Eurasiei.

Impactul uman asupra mamuţilor lânoşi nu a mai fost măsurat înainte, a declarat autorul principal al studiului, Damien Fordham, de la Institutul de Mediu al Universităţii din Adelaide, potrivit Agerpres. 

Pe baza modelor computerizate, a fosilelor şi a rămăşiţelor de ADN antic, oamenii de ştiinţă au identificat mecanismele şi ameninţările care au fost parte integrantă a începutului declinului şi a dispariţiei ulterioare a mamutului lânos.

„Ştim că oamenii au exploatat mamuţii lânoşi pentru carne, piele, oase şi fildeş. Cu toate acestea, până în prezent a fost dificil să desluşim exact rolurile pe care încălzirea climatică şi vânătoarea le-au avut asupra dispariţiei acestora”, a precizat Fordham.

De asemenea, în urma studiului s-a descoperit că mamuţii lânoşi, o rudă apropiată a elefanţilor asiatici moderni, au supravieţuit în Arctica cu mii de ani mai mult decât se credea anterior, cu precădere în zone în care trăiau mai puţini oameni. 

„Constatările noastre privind persistenţa pe termen lung în Eurasia (a mamutului lânos - n.a.) confirmă în mod independent dovezile bazate pe ADN din mediu şi publicate recent, care demonstrează că mamuţii lânoşi erau prezenţi zona Siberiei în urmă cu 5.000 de ani”, a declarat profesorul asociat Jeremey Austin de la Centrul australian pentru ADN antic al Universităţii din Adelaide.

Profesorul asociat David Nogues-Bravo de la Universitatea din Copenhaga, coautor al studiului, a precizat că analizele efectuate „consolidează şi rezolvă mai bine cazul referitor la impactul uman ca factor al declinului populaţiei şi al prăbuşirii prezenţei megafaunei în Eurasia în Pleistocenul târziu”. 

„De asemenea, respinge o teorie răspândită care susţine că doar schimbările climatice au decimat populaţiile de mamuţi lânoşi şi că rolul oamenilor a fost limitat la vânătorii care au dat lovitura de graţie”, a adăugat David Nogues-Bravo, notând că „dispariţiile speciilor sunt de obicei rezultatul interacţiunilor complexe dintre mai multe procese ameninţătoare”.

Calea către extincţie a mamutului lânos, potrivit cercetătorilor, a fost lungă şi constantă, debutând cu multe milenii înainte de dispariţia ultimului exemplar.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă