Celulele stem pot fi salvarea pentru milioane de nevăzători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nevăzătorii vor avea o soluţie contra problemei lor, în viitor.

Cercetători din Marea Britanie au început experimentarea cu celule stem pentru tratarea oamenilor nevăzători. Ei speră ca astfel să eradicheze acele boli care cauzează orbirea.

Primul pacient a fost deja tratat în Marea Britanie pe baza studiilor derulate de cercetători, iar experimentul s-a derulat în colaborare cu grupul Pfizer. Tratamentul presupus folosirea de celule stem embrionare. Specialişti de la Spitalul de Oftalmologie Moorfields din Londra au spus că operaţia, considerată un succes medical, a fost prima dintr-o serie de 10 intervenţii programate pentru un grup de pacienţi diagnosticaţi cu o afecţiune denumită "degenerescenţă maculară umedă cauzată de vârstă" (AMD), scrie Mediafax.

Experimentul va testa siguranţa şi eficienţa transplantului unui tip special de celule oculare, epiteliu pigmentar retinian, care au fost obţinute pe baza unor celule stem embrionare. În timpul acestor experimente din Marea Britanie, medicii chirurgi vor insera în spatele retinei un plasture special conceput, care conţine celule crescute în laborator şi care vor înlocui celulele moarte din partea din spate a ochiului bolnav.

Prima operaţie a fost realizată cu succes pe un pacient cu AMD, luna trecută. "Nu au apărut complicaţii până acum. Pacientul a dorit să îşi păstreze anonimatul, iar medicii speră să afle rezultatul final al operaţiei, în ceea ce priveşte recuperarea vederii, până la începutul lunii decembrie", au precizat specialiştii printr-un comunicat de presă. Degenerescenţa maculară se face vinovată de aproape 50% din cazurile de orbire sau diminuare a acuităţii vizuale pe plan mondial.

Celulele stem sunt celulele primordiale din organism, sursa tuturor tipurilor de celule din corp. Cercetătorii care sprijină folosirea celulelor suşă embrionare spun că acestea au potenţialul de a transforma medicina, oferind tratamente eficiente împotriva orbirii, diabetului juvenil şi rănilor severe. Criticii acestei metode se declară împotriva ei, întrucât acele celule stem sunt recoltate din embrioni umani.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă