Cele mai noi descoperiri despre Pluto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai noi descoperiri despre Pluto. Considerată pentru mult timp a noua planetă a sistemului solar, dar retrogradată de curând la statutul de planetă pitică, Pluto continuă să rămână un mister pentru oamenii de ştiinţă din cauza depărtării la care se află. Recent, însă, sonda New Horizons a ajuns aproape de mica planetă şi ne-a putut oferi o serie de noi informaţii uimitoare.

Cele mai noi descoperiri despre Pluto. Relief variat, cu munţi şi canioane

foto NASA

Ultimele imagini de pe Pluto transmise de sonda New Horizons dezvăluie un relief variat, cu munţi, cratere şi canioane. Planeta pitică are două lanţuri muntoase. Unul dintre ele se numeşte Norgay şi are altitudini similare cu cele ale Munţilor Stâncoşi din Canada, iar celălalt a fost denumit Regiunea Tombaugh, după astronomul care a descoperit Pluto, şi are altitudini de circa 1.000-1.500 de metri. 

Cele mai noi descoperiri despre Pluto. Planeta pitică are un cer albastru

foto NASA

Cercetătorii au descoperit că Pluto are o atmosferă foarte rarefiată, care apare, în fotografiile trimise de New Horizons, ca o ceaţă de culoare albastră. Un cer albastru rezultă adeseori din dispersia razelor de soare de către particule foarte mici. Pe Pământ, aceste particule sunt molecule foarte mici de azot. Pe Pluto, acestea par să fie ceva mai mari, dar, totuşi, rămânând de o talie relativ mică.

Cele mai noi descoperiri despre Pluto. Planeta pitică are depozite de apă îngheţată

Apă pe Pluto, foto NASA

O altă descoperire importantă făcută de New Horizons este reprezentată de numeroase regiuni, de dimensiuni mici, acoperite cu apă îngheţată. Un lucru care îi nedumereşte, deocamdată, pe cercetători, este faptul că aceste zone sunt chiar cele colorate cu roşu intens în fotografiile trimise de sonda spaţială.

Cele mai noi descoperiri despre Pluto. Planeta pitică are cinci Luni

Charon, foto NASA

Pentu mult timp, oamenii de ştiinţă au crezut că Pluto are un singur satelit natural, Charon. Recent, imaginile trimise de New Horizons au permis identificarea altor patru corpuri ce orbintează în jurul planetei pitice: Nix, Hydra, Kerberos şi Styx. Cel mai mic dintre aceşti sateliţi, Nix, are o formă neregulată, o lungime de 42 de kilometri şi o lăţime de numai 36 de kilometri. Noile imagini le-au permis cercetătorilor de la NASA să lanseze o ipoteză interesantă despre cea mai mare dintre lunile lui Pluto, Charon: Satelitul ar fi putut avea, la un moment dat, un ocean subteran de apă lichidă.

Cele mai noi descoperiri despre Pluto. Pluto nu mai e considerată planetă

foto NASA

Pluto a fost considerată planetă de la descoperirea sa, în 1930, până în 2006. Uniunea Internaţională de Astronomie spune acum că Pluto e o planetă pitică, şi nu una în toată regula, după ce mai multe obiecte de dimensiuni similare au fost descoperite la marginea sistemului solar, în ceea ce se numeşte acum Centura Kuiper. Până în prezent, peste 1.000 de planete pitice au fost descoperite în Centura Kuiper.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie