Skylon, avionul pentru turism pe orbita Pământului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă britanici promit că, în zece ani, revoluţionarul aparat de zbor spaţial va putea decola de pe orice aeroport. Construcţia avionului spaţial Skylon va costa 840 de milioane de euro, iar la bordul său vor putea călători 24 de pasageri.

Revoluţionarul aparat de zbor, proiectat de firma britanică Reaction Engines, nu ­este prevăzut cu motoare externe convenţionale. Skylon va putea însă să zboare cu o viteză de cinci ori mai mare decât cea a sunetului, utilizând două motoare interne ce absorb hidrogenul şi oxigenul din atmosferă pentru a trimite, practic, aparatul de zbor la o înălţime de 29 de kilometri, pe orbita inferioară Pământului, relevă „The Daily Mail".  Săptămâna aceasta, Agenţia spaţială din Marea Britanie va ţine un seminar de două zile în cursul căruia se va discuta despre producerea aeronavei în scopuri comerciale.

Bătălia pentru spaţiu

Potrivit estimărilor făcute de inginerii britanici, fiecare zbor va costa circa 7,5 milioane de euro, sumă mai mică decât cea necesară trimiterii unei rachete în spaţiu (116 milioane de euro).

„Trimiterea unei nave în spaţiu costă foarte mult, deşi nu există nicio lege a fizicii ­care să demonstreze că aşa trebuie să fie. Pur şi simplu trebuie să dovedim că găsim o modalitate viabilă", a declarat Richard Varvill, director tehnic al companiei Reaction ­Engines.

Anunţul inginerilor britanici vine în contextul în ­care reprezentanţii companiei Boeing au afirmat că vor oferi pasagerilor şansa de a călători în spaţiu la bordul unei aeronave care va zbura la nivelul orbitei inferioare a Pământului.

Compania a declarat că a ajuns la un acord cu firma Space Adventures din SUA, singura care trimite civili în spaţiu, pentru a asigura o serie de locuri destinate amatorilor la bordul unei nave spaţiale construite pentru ­NASA. Aceasta ar avea o capacitate de transport de şapte persoane şi ar urma să zboare începând din 2015. Deocamdată, nu a fost avansat un preţ pentru un astfel de bilet.

Anul trecut, însă, Guy ­Laliberte, fondatorul companiei Cirque du Soleil, a plătit peste 27 de milioane de ­euro pentru a călători în spaţiu la bordul unei nave spaţiale ­ruseşti.

Mai multe pentru tine:
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil