Semne care arată că îţi lipseşte inteligenţa emoţională, unul dintre factorii-cheie în atingerea succesului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacă te stresezi cu uşurinţă şi ţii ranchiună înseamnă că nivelul de inteligenţă emoţională nu este foarte ridicat FOTO Shutterstock

Inteligenţa emoţională este ingredientul-cheie pe care îl au în plus oamenii de succes, pe lângă un coeficient de inteligenţă mare şi o educaţie pe măsură. În ciuda importanţei sale, natura inteligenţei emoţionale face aproape imposibilă cuantificarea ei, dar şi foarte dificil de a afla ce puteţi face pentru a o îmbunătăţi, însă există semne distinctive ale unei inteligenţe emoţionale scăzute.

Inteligenţa emoţională a unui individ este intangibilă, dar specialiştii spun că, pentru a o deţine, trebuie să bifezi cinci elemente pe lista calităţilor: conştiinţa de sine, autocontrolul, motivaţia, abilităţile de socializare şi empatia (cunoaşterea şi identificarea trăirilor celor din jur).

Antreprenorul Travis Bradberry a analizat mai multe comportamente şi a enumerat pentru Business Insider care sunt semnele distinctive ale unei inteligenţe emoţionale scăzute şi pe care ar trebui să le eliminăm cât mai rapid cu putinţă.

Te stresezi cu uşurinţă

Când îţi reprimi sentimentele, acestea se transformă rapid în senzaţii inconfortabile şi îţi provoacă o stare tensionată, stres şi anxietate. Emoţiile cărora nu le dai glas pun stăpânire pe mintea şi corpul tău. În schimb, inteligenţa emoţională ajută la o mai bună gestionare a stresului şi vă permite să rezolvaţi situaţiile dificile înainte ca lucrurile să degenereze. Oamenii care nu reuşesc să-şi folosească abilităţile conferite de inteligenţa emoţională sunt de două ori mai susceptibili să se confrunte cu anxietate, depresie, dependenţa de alcool sau droguri şi chiar cu gânduri suicidale.

Faci presupuneri imediat şi le aperi cu vehemenţă

Oamenii cărora le lipseşte inteligenţa emoţională îşi formează o părere imediat şi mai apoi caută confirmări, ceea ce înseamnă că adună dovezi care le sprijină opinia şi le ignoră complet pe cele contrare. Cel mai adesea au discuţii în contradictoriu doar pentru că nu vor să recunoască faptul că nu au dreptate şi că s-au înşelat.

Pe de altă parte, persoanele care deţin o inteligenţă emoţională sporită permit gândurilor să se aşeze, pentru că sunt conştienţi că reacţiile iniţiale sunt provocate de emoţii. Acestea acordă timp gândurilor pentru a se dezvolta şi iau în considerare posibilele consecinţe şi contra-argumente. Ulterior, comunică concluzia la care au ajuns într-un mod cât mai eficient cu putinţă, ţinând seama de nevoile şi opiniile celoralalţi.

Ţii ranchiună

Emoţiile negative provocate de resentimente sunt de fapt un răspuns la stres. Doar gândindu-te la respectivul eveniment corpul adoptă o postură defensivă, un mecanism de supravieţuire care te forţează să te ridici şi să lupţi sau să fugi când te confrunţi cu o ameninţare. Când un pericol este iminent, această reacţie este esenţială în supravieţuirea ta, dar când o ameninţare este, de fapt, istorie, să te tot gândeşti la ea nu face decât să-ţi provoace un stres incredibil de dăunător pentru corpul tău şi acesta poate avea consecinţe devastatoare asupra sănătăţii tale pe termen lung. Mai mult, cercetătorii de la Universitatea Emory au demonstrat că stresul contribuie la hipertensiunea arterială şi la apariţia bolilor cardiace. Să ţii ranchiună înseamnă să te supui stresului, iar oamenii cu o inteligenţă emoţională dezvoltată ştiu că acest lucru trebuie evitat. Să laşi deoparte resentimentele nu doar că te face să te simţi mult mai bine şi eliberta, dar îţi poate îmbunătăţi şi sănătatea.

Nu te delimitezi de propriile greşeli

Persoanele inteligente din punct de vedere emoţional se distanţează de greşelile pe care le-au făcut, dar fără a le uita, acest lucru ajutându-i să se adapteze mai uşor şi să atingă succesul. Dacă zăboveşti prea multă vreme asupra propriilor greşeli vei fi neliniştit, speriat, în timp ce a le da uitării te face să le repeţi. Cheia unui echilibru stă în abilitatea de a transforma eşecurile în lucruri bune.

Simţi adesea că eşti înţeles greşit

Când inteligenţa emoţională îţi lipseşte, este greu să înţelegi cum să te comporţi cu ceilalţi şi deseori simţi că nu eşti înţeles sau eşti înţeles greşit. Oamenii care se bucură de inteligenţă emoţională ştiu că este aproape imposibil să comunici o idee într-un mod perfect, acceptă când ceilalţi nu îi înţeleg, îşi adaptează abordarea şi revin cu o explicaţie care să fie pe înţelesul tuturor.

Nu te enervezi

Inteligenţa emoţională nu înseamnă că trebuie să fii un om drăguţ în permanenţă, ci că trebuie să-ţi gestionezi emoţiile astfel încât să obţii cele mai bune rezultate posibile. Uneori, acest lucru înseamnă să le arăţi oamenilor că eşti supărat, trist sau frustrat. Să-ţi maschezi în mod constant emoţiile cu fericire şi optimism nu este o atitudine autentică sau productivă. Oamenii inteligenţi din punct de vedere emoţional se folosesc de emoţiile pozitive şi de cele negative în situaţiile corespunzătoare.

Îi învinovăţeşti pe ceilalţi pentru modul în care te fac să te simţi

Emoţiile vin din interior. Este tentant să atribui felul în care te simţi acţiunilor altora, dar trebuie să-ţi asumi responsabilitatea pentru propriile sentimente. Nimeni nu te poate face să simţi ceva ce nu-ţi doreşti. Să gândeşti altfel nu face decât să te ţină pe loc.

Te simţi jignit cu uşurinţă

Dacă aveţi o înţelegere fermă asupra a cine sunteţi, este dificil ca altcineva să spună sau să facă ceva care să vă transforme într-o altă persoană. Oamenii inteligenţi emoţional sunt încrezători în sine şi deschişi la minte, ceea ce îi face foarte puternici. Sunt capabili de autoironie şi le permite celorlalţi să facă glume la adresa lor, pentru că sunt capabili să traseze linia dintre umor şi jignire. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Ce an al schimbărilor este 2026 pentru fragila Prințesă Kate! Previziunile făcute de astrologi i-au înmărmurit pe fanii regali
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG