Samsung Galaxy SII ţine la respect iPhone 4S în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi iPhone 4S s-a vândut foarte bine de la prezentarea sa, Samsung a reuşit să se poziţioneze foarte bine pe una dintre pieţele cele mai importante din Europa, Marea Britanie. Conform ultimelor date, gadgetul Samsung Galaxy SII este cel mai bine vândut telefon în această ţară.

Conform site-ului independent de analiză şi comparţie de piaţă, uSwitch.com, Galaxy SII era cel mai bine vândut dispozitiv şi înainte de apariţia lui 4S, dar toţi analiştii se aşteptau ca dispozitivul de la Apple să ajungă pe primul loc, mai ales că multe magazine au declarat că stocurile lor s-au golit cu rapiditate, iar unii clienţi au trebuit să aştepte câteva săptămâni pentru a-şi primi gadgetul, scrie presa britanică.

Samsung domină primele zece locuri, având patru dispozitive în top. Pe lângă SII, Galaxy Ace, Galaxy Note şi Galaxy Nexus sunt printre cel mai bine vândute telefoane. În schimb, noul telefon de la Nokia, Lumia 800, a ajuns abia pe locul şase. O altă tendinţă care se observă este faptul că utilizatorii de iPhone nu apreciază dispozitivele cu memorie mai mare şi, de asemenea, mai scumpe, mulţumindu-se cu varianta de 16 GB.

De obicei vânzările de pe piaţa britanică sunt un indicator bun al evoluţiei unui brand în domeniul tehnologiei. Despre Samsung se ştia că în trimestrul III al acestui an a fost pe primul loc în topul vânzărilor de smartphone-uri la nivel mondial, dar dispozitivele sale, luate la nivel individual, nu se puteau apropia de cele ale Apple.

Topul complet:


1. Samsung Galaxy SII
2. iPhone 4S (16 GB)
3. Samsung Galaxy Ace
4. iPhone 4 (16 GB)
5. HTC Wildfire S
6. Nokia Lumia 800
7. Samsung Galaxy Note
8. Samsung Galaxy Nexus
9. HTC Sensation XE
10. Sony Ericsson Arc S Black

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort