Psiholog român, despre manipulare:„Este mult mai uşor să lăsăm pe altcineva să gândească şi să ia decizii pentru noi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manipulare

Plecând de la faptul că se vorbeşte tot mai des despre manipularea în masă, psihologul Andra Tănăsescu explică modul în care funcţionează acest lucru şi cum oamenii „permit“ să fie duşi de nas.

 Intenţiile oamenilor sunt diferite şi fiecare are o motivaţie intrinsecă, independentă de exterior şi complet în afara controlului nostru. „Tot ce putem controla sunt gândurile, credinţele, emoţiile şi acţiunile proprii. De asemenea, putem alege să întoarcem spatele celor care vedem şi simţim că au intenţii necurate şi să ne vedem de viaţă. Putem alege să eliminăm relaţiile toxice, oamenii şi situaţiile toxice din viaţa noastră. În final, putem alege să ne înconjurăm de oameni care să aducă plus de valoare în viaţa noastră”, afirmă psihologul Andra Tănăsescu.

Potrivit specialistului, manipularea psihologică negativă funcţionează numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
 

 Alegi să crezi şi să accepţi varianta convenabilă

Cei mai mulţi se lasă manipulaţi, nu pentru că sunt proşti, nu pentru că sunt uşor influenţabili, ci pentru că sunt leneşi. Este mult mai uşor să lăsăm pe altcineva să gândească şi să ia decizii pentru noi. Şi pentru că nu vrem să facem vreun efort, mergem după ceilalţi, chiar dacă asta ne provoacă nefericire şi insatisfacţii. Dincolo de o posibilă doză de masochism, adevărul este că nu vrem să fim respinşi sau judecaţi. Dacă majoritatea trage într-o direcţie, din dorinţa de a fi acceptaţi şi incluşi, vom merge mai degrabă cu turma decât să alegem să avem credinţe diferite, pe cont propriu. Este pur şi simplu „mai simplu” aşa”, este de părere psihologul Andra Tănăsescu.
 

Nu vrei să îţi asumi nicio responsabilitate

 Pe lângă lejeritate şi acceptarea socială, un alt motiv este lipsa de asumare. Cum să ne asumăm noi riscul de a o da în bară? Cum să ne asumăm resposabilitatea pentru o posibilă greşeală? Cum să recunoaştem că greşim, în cazul în care ce ne-am propus nu merge? Este mult mai simplu să arătăm cu degetul. Să lăsăm riscul pentru alţii. În timp ce alţii fac eforturi şi riscă zi de zi, mulţi stau în confortul casei lor, departe de a fi expuşi oricărui risc de a fi văzuţi. Şi din spatele ecranelor, comentează acţiunile şi efortul celor din Arenă. Iar asta nu se întâmplă doar acum. Asta a fost dintotdeauna. Oamenii îi critică prea uşor şi prea repede pe ceilalţi, când mulţi dintre ei stau în pat, cu ochii în tavan. Cine ştie să vadă dincolo de gălăgia provocată, va şti că este doar zgomot, fără nici un pic de conţinut. Cei care aleg calea uşoară, vor alege să asculte zgomotul pentru că este mai simplu, explică psihologul.


Pierzi conexiunea cu propria persoană

Chiar şi fără studii de psihologie, poţi să simţi când cineva îţi vrea răul, dacă eşti prezent şi în conexiune cu tine. Când eşti aliniat cu propria persoană, nimic nu te va putea influenţa să îţi schimbi viaţa în rău. Vei accepta numai ce este spre binele tău şi al celor din jurul tău. Cum? Simplu! Ştii ce vrei, ce ţi se potriveşte, ce îţi aduce bucurie. Şi asta este tot ce accepţi în viaţa ta. Este imposibil să fii dus de nas atunci când ştii foarte clar cine eşti, care îţi sunt plusurile şi minusurile şi care este tipul de viaţă potrivit pentru tine. În concluzie, ai posibilitatea să alegi cine vrei să fii. În fiecare moment, la fiecare pas. Întrebare este, cine vrei să fii?”, conchide psihologul Andra Tănăsescu.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”