Porumbel cu celular prins la penitenciar: a încercat să intre într-o închisoare transportând obiecte interzise VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un porumbel a fost prins în timp ce încerca să intre într-o închisoare, transportând obiecte interzise. Foto Daily Mail

Un porumbel a ajuns infractor. Pasărea a fost prinsă când încerca să introducă ilegal obiecte interzise într-o închisoare din Columbia.

Un porumbel a fost prins încercând să introducă ilegal un telefon mobil şi un stick USB într-o închisoare din Columbia. Din nefericire pentru „micul infractor“, gardienii l-au prins, după ce li s-a părut ciudat faptul că acesta avea un pachet voluminos legat de corpul său, scrie dailymail.co.uk.

Ofiţerii din închisoare au capturat pasărea, înregistrând momentul în care au scos telefonul mobil si stick-ul USB, ambele prinse de corpul porumbelului. După ce s-au asigurat că acesta nu mai are nimic de transportat, gardienii l-au elibert.

Autorităţile închisorii investighează acum cărui deţinut îi erau destinate bunurile transportate de porumbel, urmând ca acesta să suporte consecinţele.

În timp ce incidentul poate părea bizar, nu este prima dată când un porumbel a fost folosit pentru a face contrabandă în închisori. Păsările au mai fost folosite pentru a introduce cocaină şi canabis în închisorile din America Centrală şi de Sud, în ultimii ani.

În trecut traficanţii au mai folosit pisici şi câini în încercarea de a introduce droguri în penitenciare.

În afară de contrabanda cu droguri sau obiecte interzise, păsările au mai fost folosite şi pentru a transmite sute de mii de mesaje în perioadele de război.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere