Pentru copii, in slujba lor

Despre protectia copilului s-a scris si suntem convinsi ca se va mai scrie, data fiind sensibilitatea subiectului, ce provoaca aproape invariabil reactii emotionale. Nici nu este posibil altfel, dar

Despre protectia copilului s-a scris si suntem convinsi ca se va mai scrie, data fiind sensibilitatea subiectului, ce provoaca aproape invariabil reactii emotionale. Nici nu este posibil altfel, dar dincolo de incercarea de a stoarce lacrimi, bucurie sau indignare sunt eforturile pe care mai mult de 30.000 de oameni le fac zilnic, unii chiar 24 de ore din 24, pentru a aborda cu profesionalism aceasta problematica. Facand un recurs la memorie, vom vedea ca in domeniul protectiei copilului in dificultate, intre 1990 si 1997, s-a actionat, in principal, pe institutionalizare si izolare. Interventiile in acest domeniu, cele mai multe venind din partea organizatiilor neguvernamentale, s-au bazat mai mult pe ajutoare umanitare si reabilitari ale institutiilor existente, intrucat legislatia din acea perioada promova institutionalizarea ca solutie preponderenta pentru protectia copiilor abandonati. In anul 1997, consiliile judetene si consiliile sectoarelor municipiului Bucuresti preiau o parte a institutiilor de ocrotire a minorilor, organizandu-se la nivel teritorial. Aceasta solutie a fost in principiu bine venita, deoarece a transferat institutiile de protectie a copilului la nivel local, deschizandu-se posibilitatea modernizarii acestora. Procesul administrativ propriu-zis insa a fost deosebit de greoi, neasigurandu-se fondurile si resursele necesare unei astfel de operatiuni la scara nationala. Asigurarea si respectarea drepturilor copiilor si plasarea acestora intr-o zona de interes special au constituit, incepand cu anul 2001, o prioritate nationala pentru Guvernul Romaniei. Eforturile sustinute intreprinse au facut din inceputul anului 2001 momentul de schimbare radicala a politicii de protectie a copilului aflat in dificultate si a adoptiei. Astfel, vorbind in rezultate obtinute, in afara de cifre care sunt demne de mentionat, cea mai mare realizare este faptul ca, avand la baza politica initiata in anul 2001, putem vorbi acum de o cultura complet diferita cu privire la problematica protectiei copilului. Romania este acum pe deplin angajata in directia acordarii copiilor locului care li se cuvine in societate: a-i considera persoane, cu drepturi ce trebuie sa fie respectate de catre ceilalti, incepand cu propriile familii. De altfel, aceste realizari sunt mentionate si in Raportul privind progresele Romaniei pentru aderarea la Uniunea Europeana, al Comisiei Europene, pentru anul 2003, care mentioneaza ca "Romania a continuat sa faca progrese semnificative in ceea ce priveste reforma in domeniul protectiei copilului", dar si ca "situatia copiilor cu dizabilitati s-a imbunatatit" sau ca "s-au realizat progrese semnificative cu privire la elaborarea strategiilor la nivel judetean, pentru a asigura o implementare corecta a strategiei nationale". Dezinstitutionalizarea copiilor a constituit un proces continuu, initiat in perioada 1997-1998 si care a castigat in amploare incepand cu anul 2001. Ca si prim rezultat concret, la nivel national numarul copiilor institutionalizati a scazut cu 34% din ianuarie 2001 pana in noiembrie 2003. Astfel, au fost initiate si implementate programe de interes national (sume alocate din bugetul de stat), precum si programe cu finantare externa (Programul Phare 1999 si 2001 "Copiii mai intai", Proiectul de reforma finantat de BIRD si BDCE, USAID), toate acestea gandite pentru a veni, in mod complementar, in sprijinul autoritatilor locale. Tot in sprijinul autoritatilor locale au venit si initiativele organismelor private autorizate care si ele au contribuit la atingerea acestui obiectiv. Inchiderea institutiilor de tip vechi a reprezentat cea mai mare provocare pentru sistemul de protectie a copilului. Noua misiune acordata institutiilor pentru copii s-a constatat ca nu mai poate fi indeplinita in fostele locatii, indiferent de eforturile care s-au facut (reparatii capitale, restructurari, modulari etc.). Din acest motiv s-a luat decizia mutarii copiilor in locatii adecvate care sa raspunda nevoilor lor individuale. La sfarsitul lunii noiembrie 2003, un numar de 158 institutii de tip vechi erau deja inchise1. Resursele financiare necesare inchiderii institutiilor au fost alocate din bugetul autoritatilor locale, al organizatiilor neguvernamentale, precum si de la bugetul de stat prin programe de interes national. Dar cea mai importanta sursa au fost programele cu finantare externa (in mod particular Programele Phare 1999 si 2001 "Copiii mai intai" dar si Programul de reforma finantat de BIRD si BDCE). Solutiile identificate si dezvoltate pentru inchiderea institutiilor de tip vechi au fost: reintegrarea copilului in familia naturala, protectia copiilor prin alternative de tip familial (asistentul maternal profesionist, rude, alte familii/persoane), protectia copilului in casute de tip familial sau apartamente. Totodata, in functie de nevoile copilului si ale familiei, acestia au beneficiat si de anumite servicii de suport (consiliere, ingrijire de zi, servicii de recuperare pentru copilul cu handicap etc.). In perioada 2001 - noiembrie 2003 reteaua de asistenta maternala s-a dezvoltat in mod semnificativ, fiind inregistrata o crestere a numarului de asistenti maternali profesionisti de la 3.228 la 10.311. La sfarsitul lunii noiembrie 2003, in structura Directiilor pentru Protectia Copilului functionau un numar de 500 servicii alternative destinate prevenirii separarii copilului de familie, precum si pentru sustinerea reintegrarii copilului in familia naturala sau extinsa (centru maternal, centru de zi, centru de consiliere si sprijin pentru parinti etc.). In plus, la sfarsitul lunii noiembrie 2003 erau dezvoltate un numar de 797 servicii alternative de tip familial destinate protectiei copilului separat de familie (536 casute de tip familial si 261 apartamente, din acestea 319 casute apartineau organismelor private autorizate). Tot in cursul ultimilor trei ani au fost initiate demersuri pentru integrarea copiilor din invatamantul special in invatamantul de masa: s-a realizat evaluarea tuturor copiilor din invatamantul special (ca urmare, pentru 18.158 dintre acestia s-a propus integrarea in invatamantul de masa), Comisiile pentru Protectia Copilului au preluat atributiile privind orientarea scolara, iar in cadrul DJPDC a fost infiintat un serviciu specializat care sa evalueze situatia copiilor si sa faca propuneri privind orientarea scolara. Nu mai putin important este faptul ca au inceput sa fie dezvoltate servicii pentru Integrarea socio-profesionala a tinerilor care parasesc sistemul de protectie a copilului. La nivel national existau la sfarsitul lunii noiembrie 2003 un numar de 48 de astfel de servicii (42 fiind create intre 2001 si noiembrie 2003), dezvoltate fie prin programe de interes national, fie prin Programul de reforma finantat de BIRD si BDCE si prin Programul Phare 1999 "Copiii mai intai". Implementarea masurilor propuse in perioada 2001-2002 pentru reintegrarea sociala a copiilor strazii a avut drept rezultat reducerea semnificativa a dimensiunilor fenomenului. Astfel, la sfarsitul anului 2002, prin implementarea masurilor cuprinse in planul de actiune intocmit pe aceasta problematica, numarul de copii si tineri adulti care traiau in strada scazuse de la 2.500 la 1.500 la nivel national si de la 700 la aproximativ 400 in Bucuresti. Perioada 1997-1998 a reprezentat asadar momentul initial al schimbarilor in acest domeniu si, totodata, aparitia unor probleme extrem de variate, dar si extrem de urgente. Acest fapt a determinat dezvoltarea unei abordari reactive in acest domeniu. Prelungirea acestui tip de abordare impiedica progresul in acest domeniu, motiv pentru care incepand cu anul 2001 s-a realizat trecerea catre o abordare proactiva si sistemica. Acest gen de abordare este cel care a facut posibila inceperea procesului de trecere de la o oarecare concentrare pe aspectul cantitativ al domeniului la considerarea cu din ce in ce mai multa atentie a cresterii continue a calitatii interventiei in acest domeniu. Doua sunt elementele cu semnificatie deosebita din acest punct de vedere: elaborarea pachetului legislativ in domeniul protectiei copilului si respectiv conturarea standardelor minime de calitate pentru serviciile destinate copilului in dificultate, dar si a unui sistem de inspectie a acestor standarde menit sa asigure si sa verifice aplicarea in practica a acestor standarde de catre institutiile publice sau ONG-urile implicate in protectia copilului. De relevanta deosebita pentru Romania, pachetul legislativ va reprezenta baza unui sistem modern, european, de protectie a drepturilor tuturor copiilor, pe deplin armonizat cu tratatele internationale la care Romania este parte, in mod deosebit cu Conventia europeana privind drepturile omului si, respectiv, Conventia ONU privind drepturile copilului. Prin adoptarea pachetului legislativ se va trece de la focalizarea pe copilul aflat in dificultate la abordarea copilului in contextul tuturor drepturilor sale, ceea ce inseamna in primul rand in contextul familiei sale, incercandu-se introducerea constientizarii primordialitatii responsabilitatii parintesti fata de propriii copii. Pentru ca ea sa nu ramana la nivel de principiu va trebui oferit si sprijinul necesar in acest sens - fie sub forma prestatiilor, fie sub forma serviciilor. Acest pachet de legi a fost prezentat intr-o prima lectura in sedinta de Guvern din data de 5.02.2004 urmand ca apoi, potrivit Agendei prioritatilor executivului, pana in luna iunie, prezentata de catre domnul prim-ministru Adrian Nastase domnului Gunther Verheugen la 25 februarie la Bruxelles, sa fie supus aprobarii Guvernului pana la mijlocului lunii martie si ulterior inaintat spre dezbatere Parlamentului. 1 Dintr-un total de 504 institutii care au fost transferate succesiv in cadrul sistemului de protectie a copilului in perioada 1997-2002.